HC Buhuși – LPS Piatra Neamț 40-29

HC Buhuși a reușit o nouă victorie, miercuri, 18 februarie, la Sala Polivalentă din Buhuși reușind să marcheze de 40 de ori în poarta nemțencelor.

Partida a fost controlată încă de la început de buhușence, scorul la pauză fiind 19-10. Valentina Gafiuc a închis foarte bine poarta gazdelor, chiar de ziua ei. Repriza a doua a fost mai echilibrată, dar meciul a fost lipsit de emoții. Practic, orice șut pe spațiul porții oaspetelor a fost un gol.

„LPS Piatra Neamț a venit motivată la Buhuși. Aveau nevoie de puncte pentru că se bat pentru ultimul loc calificabil la Turneul Semifinal, locul 4.  Noi ne-am asigurat matematic calificarea” -a declarat pentru Buhusi.NET vicepreședintele HC Buhuși, Gheorghe Butuc.

Cert este că HC Buhuși nu se va înscrie în Diviza A (al doilea eșalon de senioare, după Liga Națională) în sezonul următor, după cum se vehicula acum câteva luni de zile. Cheltuielile anuale ale unei echipe de Divizia A sunt undeva în jurul sumei de 400 000 lei, mult peste posibilitățile actuale.

Echipa actuală de Junioare 1 nu va mai avea dreptul să participe în campionatul viitor datorită limitei de vârstă dar se va încerca o colaborare cu Știința Bacău pentru ca aceste jucătoare să nu se piardă. HC Buhuși mai are înscrisă în campionat o grupă de Junioare 3.

Pentru Junioarele 1 urmează derby-ul grupei, la Roman, pe 25 februarie.

Clasament

Pos. Echipa Juc V E P GM GP Pts
1 LPS Roman 14 12 0 2 583 395 36
2 HC Buhusi 15 12 0 3 509 398 36
3 LPS Vaslui 14 10 0 4 430 376 30
4 LPS Botosani 15 6 0 9 487 492 18
5 LPS Piatra Neamt 15 6 0 9 411 475 18
6 CSS Bacau 14 5 0 9 414 396 14*
7 LPS Suceava 15 0 0 15 230 532 -3*

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version