#FilmulDeJoi, 24 noiembrie, parte a proiectului pilot – „Cartea vs. filmul” – The BFG – Marele uriaș prietenos (dublat în limba română)

#FilmulDeJoi, 24 noiembrie, parte a proiectului pilot – „Cartea vs. filmul” – The BFG – Marele uriaș prietenos (dublat în limba română), ecranizare după romanul omonim scris de Roald Dahl.

Acest proiect se adresează elevilor de clasa a 5-a de la Școala nr. 2 (V B) și de la Liceul Teoretic „Ion Borcea” (V A). Dacă va fi un succes, ar putea fi extins și altor grupe de vârstă.

„Ne propunem să valorificăm fondul de carte și resursele audio-vizuale pentru educație nonformală. Astfel, încercăm să provocăm elevii din clasa a V-a să citească și să își petreacă timpul liber constructiv, împreună, la sala de lectură și la cinema. Lunar, vom citi câte o carte și vom viziona împreună ecranizarea ei.” – bibliotecar Ioana-Suzana Tăutu.

Sinopsis: Talentele a doi dintre cei mai talentați povestitori din lume – Roald Dahl și Steven Spielberg – se vor combina pentru prima oară pentru a aduce pe marile ecrane iubita carte pentru copii „Marele Uriaș Prietenos”, devenită o lucrare clasică a genului.

Regizată de Spielberg, producţia relatează povestea unei orfane şi a Uriaşului care îi face cunoştinţă cu fascinanta, dar periculoasa lui lume. Spre deosebire de toţi ceilalţi asemenea lui, Marele Uriaş Prietenos (Mark Rylance) este extrem de amabil şi gentil.

Deşi la început micuţa Sophie se teme de lumea uriaşă în care a ajuns, îşi dă seama repede că însoţitorul ei este o creatură blândă, iar curiozitatea o împinge să pună zeci de întrebări. Amicul ei o învaţă totul despre magie şi felul în care transmite vise copiilor de pe Pământ, dar o avertizează în acelaşi timp că o revoltă a giganţilor este pe cale să distrugă echilibrul pământenilor. Astfel, misiunea celor doi va fi aceea de a salva omenirea de uriaşul pericol din universul magic, pe cale să izbucnească. (cinemagia.ro)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version