Data de 3 decembrie marchează Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. La nivel mondial, aproximativ 10% din populaţia lumii, respectiv 650 de milioane de oameni, trăiesc cu o formă de handicap.
DGASPC Bacău a organizat, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Buhuși o întâlnire cu elevii.
Consilierul local Ovidiu Hobu, referent în cadrul DGASPC Bacău, ne-a declarat: „La această întâlnire au participat și doi tineri cu dizabilități și scopul a fost sensibilizarea și conștientizarea față de problemele persoanelor cu dizabilități. Mă bucur că atât copiii cât și profesorii care au participat s-au implicat în discuții referitoare la problemele cu care se confruntă aceste persoane zi de zi.”
Organizatorii au pregătit și un scurt material video despre acest subiect, iar invitații au fost rugați să completeze un chestionar despre ceea ce au înteles. „Mulțumim pentru participare, implicare și colaborare atât scolii Mihai Eminescu, cât și tuturor invitaților.” – a concluzionat Ovidiu Hobu.
Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități a fost marcată și la Centrul de Servicii Comunitare Buhuși

