„Christ a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan, cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost Libertatea, celălalt apărătorul evangheliei ei”. (Mihail Eminescu).
Mihail Eminescu prin vocaţia sa profetică şi-a depăşit condiţia sa de scriitor şi poet genial, intuind sensul sfânt, jertfelnic şi permanent al dăruirii Neamului nostru dacoromân Eminescu, nu este un scriitor explicit ortodox, el este un scriitor român, fundamental român, şi de aceea creştinismul se manifestă la el în mod natural, atât cât trebuie şi atunci când trebuie..
Mihail Eminescu prin dimensiunea sa spiritual – creştină, nu este un Logos Naţional, ci este Profetul cugetării conştiinţei ortodoxe naţional – universale. Logosul dumnezeiesc, Cuvântul-Atotcreator este Arhetipul sau Idealul final al logosului uman, care există în sine şi pentru sine doar prin sinele Logosului divin. Temeiul ontologic al oricărei cunoaşteri omeneşti ne descoperă o corespondenţă, o conformitate, o comuniune între Logosul dumnezeiesc şi logosul uman, omul ca fiinţă raţională (logiko). Sfântul Maxim Mărturisitorul, alături de numeroşi alţi Sfinţi Părinţi numesc cuvântul: logistikon, adică, raţiune. Aşadar, sensul firesc al raţiunii este să se supună Logosului pentru a-L descoperi pe Dumnezeu, pentru a se asemăna prin jertfă şi sfinţenie Lui. Raţiunea omului purifică mintea pentru a putea primi şi cinsti după cuviinţă Logosul dumnezeiesc. Aşa cum Logosul-Hristos ne descoperă voia Tatălui, adică a Minţii dumnezeieşti, la fel Omul ne revelează ceea ce el percepe şi experiază. Precum Logosul nu poate fi conceput în afara Duhului, la fel raţiunea, logosul uman nu poate avea înţelepciune fără lumina harului, fără harisma duhului. Logosul uman numai prin instruire (didaskalon), prin conlucrare (synergos) cu Logosul divin capătă puterea (archegos) de a urca culmile desăvârşirii (kratista), păstrându-şi însă natura creată, propriile limite (tous oikeious horous), prin harul Logosului, chiar dacă se află în bună rânduială (eutaxias) sau în armonie ritmică (panarmonion), împletindu-se astfel în acordurile luminii Duhului, peste care cârmuieşte Frumosul (dioikon Kalos). Prin esenţa şi conştiinţa morală a Elitelor Naţionalist-Creştine, un Neam ca cel Dacoromân se asumă imanent şi transcendent ca natură spirituală, profetic-ortodoxă, ca vocaţie creştin-jertfitoare.
Mihail Eminescu şi-a trăit existenţa sa creştină ca pe o răsfrângere asupra Familiei divine a Neamului său nemuritor. Prin realitatea sa fizică a spaţiului Carpatin, a parcurs transcendentul metafizic, întrupându-se în duhul cosmic al Ortodoxiei creatoare. Prin cele două realităţi trăite: fizică şi metafizică, Mihail Eminescu a moştenit obârşia Tradiţiei sacre, natura Suferinţei Neamului, idealul şi lupta sa atotmilenară, înfrângerile suferite graţie trădătorilor, dar şi biruinţa Crucii, Învierea, comunicându-se şi comunicându-ne ascensional, spiritual în grandoarea libertăţii hristice, în duhul Ortodoxiei, prin ce e mai bun, mai frumos, mai drept, mai adevărat, mai liber, mai haric, mai mistic, mai îndumnezeit în Sânul Naţiunii. Mihail Eminescu prin vigoarea profetismului său trăit, a mărturisit, a tors toată Drama Neamului prin suferinţa sa fizică şi creativă, netezindu-i Calea spre o existenţă deplină, spre Biruinţa Înălţării spirituale, spre chemarea şi alegerea sa de către Dumnezeu în Sânul naturii profetice a Naţiunii Dacoromâne binecuvântate, ca: Arhetip Spiritual Naţional. Profetul Conştiinţei noastre naţionalist-creştine, Mihail Eminescu şi-a pus toată viaţa sa şi întreaga trăire ortodoxă ca năzuinţă întru dreapta credinţă, întru Adevărul adevărat, întru dreptatea morală, întru mistica suferinţei, întru jertfa curată, întru dragostea şi desăvârşirea duhovnicească a Neamului dacoromân. Mihail Eminescu ca un neostenit Pelerin al căutărilor sacre, a făcut din fiecare pas o bucurie şi din fiecare bucurie o rugă şi o înălţare. Profetul nostru s-a căutat pe sine în celălalt seamăn şi împreună, sinele Naţiei, cel aproape de Dumnezeu, împlinit în misiunea sa responsabilă şi harică. El şi-a făcut din lumina Logosului, legământ sfânt şi din harul creaţiei primite, condiţia depăşirii metafizice a Neamului, renaşterea lui spirituală a poporului dacoromân ca sens al îndumnezeirii. Dincolo de Simbolul de Credinţă al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, respectiv al Naţiuniilor Ortodoxe, Mihail Eminescu s-a asumat ca o garanţie a Crezului naţionalist al Neamului nostru. Actul creaţiei creştin-ortodoxe este o corolă mistică, permanent înflorită, doldora de rod, în care raţiunea frumosului spiritual se întrupează în mii de chipuri sublime, în mii de Icoane desăvârşite.Mihail Eminescu prin actul creaţiei sale ortodoxe a atins pemanent poala frumuseţii divine, sărutând sublimul armoniei dumnezeieşti. Mihail Eminescu în orice clipă a vieţii sale ştia că omul de spirit, omul creator se înnoieşte prin trăirea morală. El îşi simte chemarea sa divină, chemarea Focului aprins şi tainic al Neamului, chemarea Înţelepciunii Duhului Sfânt, chemarea însetării şi a flămânzirii de absolut. Toată fiinţa sa era străbătută de torentele naşterii din nou, de fiorul sublim al creaţiei mistice, de izvoarele vieţii creştine ce ţâşnesc din Adevărul Hristic eliberator.
Dr. Ioan MIRON medic primar de familie si doctor in stiinte medicale
