Primăria Buhuși a organizat un eveniment special pentru copii, de ziua lor. Deși acțiunea a fost programată să aibă loc în exterior, pe esplanada Casei de Cultură „Elisabeta Bostan”, condițiile meteo au forțat organizatorii să folosească Sala Mare.
Sute de copii și părinți s-au bucurat de întâlnirea cu personajele din desene animate, de baloanele de săpun și de momentele artistice.
Pe scenă au urcat „Mugurașii”, coordonați de doamna profesoara Mariana Barcan, grupele de dans de la ADAMAS, dar și sportivi de la Enshin Karate Buhuși.
Amfitrion a fost Magicianul Christianis, care a încântat audiența cu momente de magie.
Elevi voluntari de la LT „Ion Borcea” și de la Clubul Tinerilor Holtis ai Scolii Gimnaziale „Stefan cel Mare” Buhusi, au animat atmosfera și au împărțit dulciuri celor din sală. CAR Înfrățirea Buhuși s-a alăturat acțiunii, cu ciocolate și napolitane pentru cei prezenți. Nu au lipsit nici baloanele de săpun, bucuria celor mici.
Tot ieri, la sala de sport a LT „Ion Borcea” a avut loc Cupa „1 Iunie” la fotbal, competiție între cele patru școli din Buhuși. Învingători au fost băieții de la „Mihail Andrei” (nr. 1), urmați de cei de la „Ștefan cel Mare” (nr. 2 și nr. 5). Podiumul a fost completat de cei de la „Mihai Eminescu” (nr. 4), iar baieții de la LT „Ion Borcea” au terminat pe locul 4.
sursa: Facebook / Primăria Buhuși