Vizită UNICEF la Școala Gimnazială „Mihail Andrei”

8.117

smiley

Reprezentanți ai UNICEF România au fost prezenți ieri, 8 noiembrie 2016, la Buhuși, mai precis la Școala Gimnazială „Mihail Andrei”. Aceștia au venit să vadă cum se implementeaza Pachetul de Educație Inclusivă de Calitate. Printre ei, s-a regăsit și artistul Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Ambasador al Bunăvoinței la UNICEF. În cadrul unor activități, acesta a desenat și a cântat alături de elevii școlii. De asemeni, a stat de vorbă cu părinți și profesori. Delegația a fost și acasă la două familii din zonele Orbic și Colonia Bistriței.

Scopul principal al proiectului a fost reducerea absenteismului școlar prin educația copiilor, a părinților și instruirea cadrelor didactice și integrarea elevilor într-un sistem de educație de calitate.

15025235_10154625668679788_7057370940286176871_o

Prof. Ciprian Zaharia, directorul școlii, a declarat: „Astăzi, am avut parte de un eveniment special, în sensul că un ambasador al UNICEF a venit pentru prima oară la noi la școala. Am avut un program foarte interesant cu UNICEF, iar aceștia au constatat că orașul Buhuși și școala noastră au făcut eforturi foarte mari pentru pentru a se încadra în programul stabilit de ei, investindu-se mult în formarea profesorilor, dezvoltarea unor activități creative pentru copii, management școlar, educația părinților ș.a.”

Prezent la acest eveniment, primarul Vasile Zaharia a dat asigurări că Primăria Buhuși va susține mereu asemenea activități: „M-am bucurat să văd că, deși se aflau în prezența unei vedete cunoscute, copii au arătat o lipsă de trac și că au încredere în puterile lor. Orice șansă care vine pentru copii trebuie valorificată pentru că viitorul nostru depinde foarte mult de viitorul lor. De asemeni, implicare cadrelor didactice a fost una deosebită.”

Descarcă documentul (PDF, 2MB)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here