Ieri, 10 mai 2024, Ministrul Sănătății, domnul Prof. dr. Alexandru Rafila, a făcut o vizită la Spitalul „Prof. dr. Eduard Apetrei”.
„Domnul ministru își exprimase intenția de a vizita Spitalul din Buhuși de mai mult timp, iar astăzi aceasta s-a concretizat. Pe parcursul vizitei, au fost aduși la cunoștința domnului ministru indicatorii de performanță ai spitalului, resursele umane, proiectele finalizate, cele în curs și obiectivele viitoare.” – a declarat managerul Constantin Poiană.
Totodată, au fost vizitate mai multe structuri ale spitalului, printre care: blocul operator, compartimentul A.T.I., secția de medicină internă, compartimentul de îngrijiri paliative, compartimentul de neurologie, secția de chirurgie generală, ambulatoriul integrat, B.F.T., laboratorul de radiologie și imagistică medicală, compartimentul de primiri urgențe și capela
„Sfântul Nectarie” din cadrul spitalului.
Pe parcursul vizitei, domnul ministru a fost însoțit de prefectul județului Bacău, Claudiu Ilișanu, de primarul Vasile Zaharia, de viceprimarul Dan Teslariu, de președintele Consiliului de Administrație, Vasile Teslaru, precum și de ceilalți din conducerea spitalului din Buhuși: doamna director medical, doamna director financiar contabil, doamna director de calitate.
„Aici, la Buhuși, probabil că este unul dintre cele mai bune exemple de bună practică”
La finalul vizitei, Ministrul Rafila a dorit să aducă aprecieri spitalului și tandemului căruia se datorează această dezvoltare fulminantă din ultimii ani, primar-manager: „Îmi doream de foarte mult timp să vizitez spitalul din orașul dumneavoastră. Îl știam din poze, dar de data asta l-am văzut în realitate. Este un spital extraordinar de bine organizat, foarte bine dotat și, ceea ce este cel mai important, cu personal medical suficient. Rețeta succesului este un tandem, primar-manager. Primul are o datorie în ceea ce privește asigurarea sănătății pentru comunitate, iar cel de-al doilea trebuie să implementeze acest proiect, să-l dezvolte și să-l mențină la un standard de calitate. Aici, la Buhuși, probabil că este unul dintre cele mai bune exemple de bună practică în acest sens.”
„Totul, pentru sănătatea buhușenilor!”
Primarul Vasile Zaharia: Colaborarea extraordinară pe care am avut-o cu dl manager Constantin Poiana s-a materializat în ultimii 7 ani, perioadă în care spitalul din Buhuși a fost schimbat aproape din temelii. În această perioadă au avut loc modernizări capitale la nivel de infrastructură, dar ne-am axat și pe dotări în aparatură și echipamente medicale de milioane de euro, printre care Computer Tomograf sau RMN, din fonduri europene sau din fonduri atrase de la Ministerul Sănătăţii, având și sprijin de la Consiliul Județean Bacău.
„Îi mulțumesc domnului ministru pentru vizită și, totodată, minunatului colectiv medical și de suport care reușește să pună Spitalul buhușean pe harta instituțiilor sanitare care oferă servicii medicale de calitate la nivel național.” – a concluzionat managerul Constantin Poiană.