În urma unei solicitări venite din partea conducerii spitalului buhusean, Departamentul pentru Situații de Urgență a repartizat spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” mai multe echipamente necesare tratării pacienților COVID-19: 4 ventilatoare mecanice, 1 ventilator de transport, doua monitoare de functii vitale si 12 injectomate.
„Acesta este primul pas în înființarea structurii TI (Terapie Intensivă), care va duce la gestionarea eficientă a cazurilor COVID-19. Pacienții din Buhusi și din localitățile învecinate nu vor mai fi transferați la alte unități sanitare. Primaria / Consiliul Local Buhusi ne va sprijini pentru achiziția rampelor de gaze medicale și a compresoarelor de aer medical.
Al doilea pas va fi resursa umana care va fi coordonata de catre dr. Cosmin Calancia, medic coordonator compartiment ATI., iar cu ajutorul dnei profesor dr., coordonatorul ATI pe Regiunea Nord/ Est, vom primi sprijin care consta in medici rezidenti de ani terminali.
Este cea mai mare investitie in aparatura si echipamente medicale de care beneficiaza unitatea sanitara in anul 2020!
– Constantin Poiană, managerul spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” Buhuși