La începutul acestui an, un grup de voluntari a realizat marcajele pentru singurul traseu de drumeție amenajat în Pădurea Runc, lângă Buhuși.
Inițiativa i-a aparținut buhușeanului Sergiu Manea, un pasionat de sport și drumeții. Acesta a solicitat ajutorul Primăriei Buhuși pentru amenajarea traseului – panou informativ și un podeț pentru un curs de apă.
Traseul este marcat cu un cerc albastru cu un contur alb, are o lungime de 5,6 km și se adresează începătorilor și celor pasionați de plimbări prin natură. Traseul este unul circular – „pornește” și „se termină” în același loc: drumul ce intră în pădure dinspre Buhuși. La 50 de metri după „intrarea” în pădure, veți vedea indicatorul de mai jos.
Există și un traseu secundar, către Fântâna Alunului. Aceasta este un loc ideal de popas pentru drumeți, izvorul fiind la doar 400 de metri de traseul principal. Drumul este marcat cu un triunghi albastru, cu un contur alb.
Pădurea Runc este una formată preponderent din fagi, acest lucru conferindu-i un aspect spectaculos și „curat”, în același timp. Cei care au parcurs acest traseu, au putut zări deseori căprioare.
EXCELENTA IDEE!!.Buhuseni si nu numai,valorificati aceasta idee si veti fi tot ceea ce nu ati visat!