Potrivit edupedu.ro, ministrul Educației a declarat că „în toate localitățile cu rata de infectare sub 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului din învățământ, școlile și grădinițele vor fi deschise cu prezență fizică de luni”
Astăzi, 18 noiembrie, orașul Buhuși a trecut sub pragul de 3 la mie, rata fiind 2.83.
Noile reguli de funcționare a școlilor, care vor fi valabile de săptămâna viitoare, urmează să fie publicate în Monitorul Oficial. Ziua de referință pentru rata de infectare este ziua de vineri pentru săptămâna următoare, a mai spus ministrul.
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Ion Borcea” erau singurele unități de învățământ unde elevii frecventau orele cu prezență fizică, iar de săptămâna viitoare ar fi intrat în acest scenariu și Școala nr. 2, dar anunțul ministrului permite și celorlaltor elevi să revină în bănci.
Cât privește testele de salivă, școala va decide dacă dorește și dacă are condiții pentru ca profesorii să facă testarea în școală, dacă nu testele vor fi administrate la domiciliu sub supravegherea părinților. Rezultatul testului va fi trimis în scris sau prin e-mail dirigintelui, anunță ministrul Educației
„Rezultatul va putea fi trimis dirigintelui, în scris sau prin e-mail sau învățătorului sau unor persoane desemnate în școală”, a completat Sorin Cîmpeanu.
Dacă părinții le fac copiilor testele acasă, nu mai e necesar acordul lor, după cum a declarat Ministrul Educației: „Este foarte posibil, pentru a acoperi toate situațiile, ca în ziua de vineri fiecărui elev sau copil de grădiniță să i se pună la dispoziție două teste pentru săptămâna viitoare. Dacă părinții decid să le facă acasă, evident că nu e nevoie de acordul părinților, pentru că ei înșiși le administrează, dacă profesorii în școală prin decizia Consiliului de Administrație consideră că administrarea poate fi organizată în școală, copilul va merge cu cele două teste sau cu testul de luni și testul de joi pentru a fi administrat în școală”.
sursa: edupedu.ro