Pe data de 2 martie 2016 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 235 / 30.12.2015 privind încadrare Spitalului Orășenesc Buhuși în categoria „Nivel acreditat”.
Descarcă documentul (PDF, 2.23MB)
Acesta este cel mai înalt nivel de acreditare posibil. Spitalul buhușean este singurul din județul Bacău și unul din cele 27 de spitale din țară ce se pot mândri cu acest statut.
Din totalul de indicatori ceruți, SOB a îndeplinit cu succes peste 85%.
„Este o recunoaștere a muncii susținute a întregului colectiv. Promitem să menținem acest drum ascendent prin activitatea medicală și administrativă.” – a declarat pentru Buhusi.NET managerul spitalului, Dr. Mouhannad Toron.
Constantin Poiană, Managerul de Calitate, a adăugat: „Căutăm mereu să înființăm sau să reabilităm cât mai multe secții. De asemenea, facem eforturi si pentru echiparea cu aparatură de ultimă generație.”
În a doua parte a acestui an, spitalul va trece prin procesul de reacreditare pe ciclul I, după standardele noi. Al doilea ciclu va fi, cel mai probabil, în 2018.