Spitalul din Buhuși, acreditat pentru rezidențiat

3.166

Astăzi, 5 februarie 2020, Ministerul Sănătății a acreditat 44 de noi spitale pentru rezidențiat, printre acestea se numara si spitalul buhușean.

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși este singurul spital orășenesc din țară care va pregăti rezidenți.

Acreditarea este în concordanta cu Ordinul nr. 1879/2019 privind aprobarea criteriilor și procedurilor de acreditare și reacreditare a unităților sanitare în care se pot derula programe de rezidențiat, precum și reglementarea unor măsuri necesare aplicării Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.

„Este o mare onoare pentru noi! Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși se alatura unitatilor medicale, altele decat centre universitare, care vor forma rezidenți!” – a declarat managerul Constantin Poiană.

Lista unităților medicale nou acreditate și a specialităților pentru fiecare unitate cuprinde 13 spitale private și 31 publice, din care 8 spitale militare, 14 județene, 5 spitale municipale și orășenești și 4 spitale monospecialitate.

Spitalele militare acreditate pentru rezidențiat sunt cele din București  (Spitalul “Prof. dr. C. Angelescu”), Brașov, Pitești, Galați, Cluj, Constanța, Focșani și Sibiu.

Spitalele județene acreditate pentru rezidențiat sunt Spitalul Județean de Urgență “Fogolyan Kristof” Sfântu Gheorghe (Covasna), Spitalul Județean de Urgență Pitești, Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, Spitalul Județean de Urgență
Ploiești, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, Spitalul Județean de Urgență “C. Opriș” Baia Mare, Spitalul Județean Satu Mare, Spitalul Județean de Urgență Brăila, Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea, Spitalul Județean de Urgență Bistrița și Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc.

Celelalte spitale nou-acreditate pentru rezidențiat sunt: Spitalul Municipal Câmpulung (Argeș), Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea, Spitalul de Pediatrie Ploiești, Spitalul Municipal Câmpina, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, Spitalul de Psihiatrie “Elena Doamna” Galați, Spitalul Municipal “Sf. Ierarh dr. Luca” Onești, Spitalul Municipal de Urgență Moinești și Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.

 

 

2 COMENTARII

  1. Felicitari pentru aceasta realizare.Ma bucur ca spitalele noastre mai ales acestui din Buhusi,orasul meu,unde a-ti reusit sa le aduceti la standardele celor europene.Sintem încîntați sa ne întoarcem acasă.Mult succes!

  2. DR MIRON IOAN
    Felicitari pentru realizarile remarcabile. Ca propunere, s-ar putea infiinta si o Scoala postliceala Sanitara care ar permite formarea de cadre medicale medii, dar si folosirea mai optima a laboratoarelor Spitalului dar si a spatiilor de clase ale Liceului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here