Spectacol de muzică lăutărească pentru descurajarea absenteismului școlar în rândul copiilor de etnie romă

3.642

Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” organizează în data de 12 septembrie 2017 spectacolul de muzică lăutărească „Copilul copil rămâne”, avându-i drept invitați speciali pe Marian Mexicanu’ și Sorin Necunoscutu’. Spectacolul se va desfășura în incinta Școlii Gimnaziale din Strada Orbic, nr. 250, începând cu ora 18:00.

Spectacolul de muzică lăutărească cu Marian Mexicanu’ și Sorin Necunoscutu’ prezintă melodii cu mesaje care abordează teme precum căsătoriile timpurii, abandonul şcolar, cerşetoria și alte realități cu care o parte din romii din ziua de astăzi se confruntă, mesajul fiind transmis prin intermediul unui canal potrivit grupului ţintă, respectiv muzica. Versurile melodiilor sunt centrate pe nevoia copilului/părintelui de a depăși barierele pe care viața le pune (sărăcie, „tradiție”, mirajul banilor, discriminarea etc) și să „meargă la școală”.

Prin intermediul melodiilor este promovată educația ca mijloc principal de reușită personală și profesională, educația este puterea care te ajută să treci peste toate obstacolele întâlnite pe parcursul vieții. Melodiile au caracter motivațional și îndeamnă părinții să își sprijine copiii pentru a ajunge acolo unde își doresc, iar pe copii îi îndeamnă să învețe și să fie ambițioși indiferent de greutăți și obstacole.

Intrarea este liberă! Vă așteptăm!

Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună” implementează în perioada iunie – noiembrie 2017 proiectul „MĂSURI EDUCAȚIONALE INTEGRATE PENTRU 100 DE ELEVI ROMI DIN JUDEȚUL BACĂU”, finanţat de Agenţia Naţională pentru Romi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău. Scopul acestui proiect este acela de a reduce decalajul educațional (rezultate școlare și participare școlară) pentru 100 de elevi romi din județul Bacău comparativ cu majoritatea populației. Una dintre şcolile selectate în cadrul acestui proiect este Școala Gimnazială “Mihail Andrei” Buhuşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here