Singuratatea alegatorului de cursa lunga

In cercurile în care înca ma mai misc, masurile de austeritate angajate de guvernanti nu sunt privite eminamente sindicalist, desi acestea afecteaza grav fiintarea noastra. Cine are ragazul sa cugete obiectiv la câteva dintre corelatiile mecanismului macroeconomic întelege faptul ca nimeni nu poate consuma mai mult decât produce, fara a angaja viitorul pe o panta periculoasa. Scârba unanima este generata de cu totul altceva: de ce nu adera si alesii nostri la aceste masuri de austeritate? Nu sunt un fan al presedintelui Basescu, asa cum nu sunt admirator al niciunui politician, dar constat ca, dincolo de faptul ca presedintele în exercitiu are aceeasi atitudine ca Ion Iliescu, protejându-i – cel putin prin tacerea complice – pe cei din jurul sau care jefuiesc în fel si chip, de multe ori, acesta are judecati de valoare care sunt validate tacit chiar si de inamicii sai. Încep sa cred în aproape tot ceea ce spunea Traian Basescu despre parlamentari. Am ramas siderat de faptul ca draftul bugetului Senatului pentru 2011 prevede cheltuieli cu 30 la suta mai mari fata de acest an. În conditiile în care cea mai mare parte a populatiei traieste într-un jenat regim de supravietuire, este nu doar imoral, ci de-a dreptul criminal sa propui asa ceva. Aceasta sfidare cu premeditare ma face sa cred ca suntem într-o dictatura de tip bananier. Alesii pot face orice doresc, fara ca firavele noastre pârghii de control sa aiba vreo eficienta. Lipsiti de virtuti morale, chiar si de sentimentele crestinesti primare, acestia traiesc într-o lume a lor, o lume a guristilor care paraduiesc. Un amic autoexilat în Irlanda încearca sa ma linisteasca, spunându-mi: „Societatea este croita cam asa: cel sarac munceste, cel bogat îl exploateaza; militarul îi apara pe amândoi, contribuabilul plateste pentru toti trei; vagabondul se odihneste pentru toti patru, betivul bea pentru toti cinci; fiscul îi buzunareste pe toti sase, avocatul îi face sa spere pe toti sapte; doctorul îi pregateste pentru moarte pe toti opt, cioclul îi îngroapa pe toti noua; politicianul traieste pe seama celor zece…” Amicul nu uita sa adauge: politicienii români au luat-o însa razna de tot… Întorcându-ma la presedintele Basescu – care este la ani-lumina de puritatea lacrimii neplânse – iata ca acesta ne spune/argumenteaza pe sleau si cine sunt liderii sindicalisti nationali: niste indivizi care au salarii/venituri/afaceri de-a dreptul nesimtit-sfidatoare, niste guristi speciali carora numai de interesele sindicalistilor nu le tresalta sufletul. Daca în public sunt foc si para, mimând roluri de eroi ai apararii drepturilor amarâtilor, în culise, santajati de guvernantii care cunosc matrapazlâcurile lor, acestia se poarta ca niste mielusei. O democratie autentica este aceea în care indivilul are certitudinea ca nu este singur în fata potentialei agresivitati politice/economice/sociale. Dumneavoastra aveti sentimentul ca va apara cineva? Suntem atinsi cronic de singuratatea alegatorului de cursa lunga. Tot alegem, dar mereu ne înselam grav. Amicul meu Platon zicea: „Cei care sunt prea destepti pentru a face politica sunt pedepsiti prin faptul ca sunt condusi de prosti”. Asertiunea filosofului este prea dura, dar, nuantata, vaduvita de etichetele ofensatoare, poate constitui un motiv de reflectie.
Ion Fercu – desteptarea.ro