Sindromul cuibului gol

In Biblie se arata ca trebuie sa-i cinstim pe cei batrani, sa ne ridicam in fata celui carunt, sa respectam fata batranului si sa ne fie frica de bunul Dumnezeu.

Pentru cei mai multi dintre noi despartirea este privita ca o pierdere, ca o piesa dintr-un intreg care se disperseaza. De cate ori am condus pe cineva la gara sau la statia de autobuz am simtit o durere surda chiar daca stiam ca acea persoana nu pleca definitiv. Si totusi plecarea ei fie si pentru o perioada scurta de timp lasa un gol dureros in urma.

Ce se intampla cand parinte fiind copilul tau a hotarat ca trebuie sa plece din casa parinteasca sa isi urmeze propiul lui vis? Fie ca pleaca la facultate, fie ca lucreza in alta parte, se muta cu cineva sau se casatoreste tu simti acea plecare ca un “abandon”?

In momentul in care se instaleaza sentimentele de tristete si durere, depresie sau senzatie de vid legat de plecarea din cuibul candva plin a copiilor, a sotului sau a sotiei putem vorbi de “sindromul cuibului gol”.

Acest sindrom nu este neaparat un diagnostic clinic ci este mai degraba un fenomen care apare la anumiti parinti, in special la femei.

De ce apare acest sindrom?
Raspunsul este simplu. Din prea multa dragoste. Atunci cand ne focalizam intreaga noastra atentie asupra copilului devenim dependenti de el. Creem acea legatura de atasament pe care o credem de nezdruncinat, ne dedicam in marea majoritate a timpului doar rolului de parinte.

Cu acest rol speram sa acoperim rani sufletesti mai vechi sau acele lipsuri emotionale pe care nu am reusit sa le gestionam eficient.

Pare paradoxal dar pentru multe femei rolul de mama este perceput ca fiind singurul rol important in intreaga lor existenta.

De cele mai multe ori dupa plecarea copilului femeile se simt neglijate, inutile sau date deoparte. In momentul in care incep sa apara ganduri negative disfunctionale de genul “nu mai am valorare, nu ma mai iubeste nimeni, nu sunt buna de nimic”, asociate cu o stare de irascibilitate, anxietate, plans frecvent sau tendinte de izolare trebuie luate masuri pentru a nu agrava aceasta stare.

Conform statisticilor foarte multe casnicii se destrama in aceasta perioada. Lipsa activitatilor comune, lipsa comunicarii si a intelegerii acestor stari duce la separarea unui cuplu care a avut ca baza doar cresterea si educarea copiilor.

Cum facem fata sindromului cuibului gol?
In primul rand trebuie sa cautam sprijin, este o perioada dificila peste care nu poti trece de una singura mai ales daca deja s-a instalat depresia.

Cauta sa gasesti o preocupare, fie pe plan personal, fie pe cel profesional care sa te tina ocupata si mai ales preocupata de rezultatul final.

Gandeste pozitiv, focalizarea energiilor pozitive te ajuta sa te adaptezi la noul stil de viata.

Iesi cu prietenii in oras si impartaseste cu acestia sentimentele tale. Ei iti vor oferi un suport moral pentru a depasi acest moment.

Viziteaza-ti copilul chiar daca nu mai locuieste cu tine in mod regulat, scriei un email, un mesaj sau suna-l.

Focalizeaza-ti energia asupra propriei tale casnicii, vei reusi astfel sa redescoperi in omul de langa tine noi oportunitati sau de ce nu acel ,,ceva,, ce v-a apropiat odinioara

Dr. Ioan MIRON, medic primar de familie si doctor in stiinte medicale