Dezbaterea nationala „In Educatie, Tu faci legea de nota 10”, organizata cu succes si de ISJ Bacau, merita si evidentierea unor accente noi. Desi n-am fost/nu sunt un fan al niciunei guvernari, cred ca discursul secretarului de stat Oana Badea reprezinta, si prin sinceritate, o premiera. Logic, documentat, sintetizat, fara a ocoli esenta interogatiilor, diplomatic structurat, dar fara machiavelisme de politician indragostit de fotoliu, discursul a avut cel putin trei elemente inedite de aplaudat.
In primul rand a atras atentia – chiar prin titlul dezbaterii – asupra faptului ca o lege, oricat de buna ar fi ea, daca nu este sustinuta in practica de catre actorii pe care-i vizeaza nu poate deveni una de nota 10. Candva, John Stuart Mill ne-a spus cam acelasi lucru. Tarul insusi, zice el, este neputincios in fata birocratiei. El poate trimite pe oricare dintre birocratii ei in Siberia, dar nu poate guverna fara ei sau impotriva lor, pentru ca asupra fiecarui decret al sau ei pot exercita un veto tacit, prin simpla abtinere de la aducerea lui la indeplinire. Profesorii, elevii, parintii, administratiile centrale si locale trebuie sa faca o echipa cu aplaudate compatibilitati pentru ca Legea Educatiei Nationale sa revolutioneze domeniul.
In al doilea rand, fiind eu insumi absolvent al Liceului Pedagogic – pe vremea cand programa prevedea si vreo mie de ore de practica pedagogica iar concurenta la admitere era de 20 pe un loc – am inteles regretul ministrului secretar de stat privind desfiintarea acestei forme de invatamant, dar si neputinta sa de a impiedica aceasta pravalire pe toboganul durerii. Scolile postliceale de invatatori au dus la o scadere alarmanta a calitatii in invatamantul primar. Cei care au devenit invatatori pe aceasta filiera sunt, in general, oameni care au esuat in alte domenii si s-au refugiat aici, unde concurenta este foarte mica. intr-o scurta perioada, am predat la o asemenea clasa si, constatand ca numai vreo patru dintre elevi stiau sa scrie romaneste, am renuntat. Asemenea fosti elevi sunt astazi invatatori cu grade didactice, predau si prin orasele patriei. Am auzit, pentru prima oara, recunoasterea acestei drame (eu ii spun crima) chiar prin vocea unui demnitar.
Cel de-al treilea element al discursului a vizat salarizarea cadrelor didactice. Aici, aproape ca nu a vorbit un ministru secretar de stat, ci profesorul amarat care semneaza statul de plata pe care-l stim.
Oana Badea a spus pe sleau, dar cu alte cuvinte, faptul ca presiunea manifestata de cadrele didactice asupra Parlamentului, Ministerului de Finante este de plans. N-a invitat la greva, la razmerita, dar a amintit faptul ca, intr-o societate democratica, forta persuasiva a unei categorii sociale este o importanta parghie pentru castigarea unor drepturi si libertati.
N-am schimbat vreodata macar o singura vorba cu Oana Badea. Este insa singurul demnitar cu staif care m-a cucerit prin firescul dialogului. Chiar si unii dintre rautaciosii de serviciu au recunoscut faptul ca, intr-un decor suprasaturat de demagogie si otrava politica, asemenea voci ar putea sa deschida calea normalitatii.
Ion Fercu
