Sedință ordinară la Consiliul Local

2.897

proiect comenius

Sprijin pentru liceenii buhușeni

Ședința aferentă lunii noiembrie a început cu prezentarea proiectului multilateral Comenius, derulat de Colegiul Tehic “Ion Borcea”  în parteneriat cu alte șase licee din țări precum Austria, Germania, Italia, Turcia sau Grecia. Coordonatorul proiectului, prof. Oana Andrei, însoțită de doi elevi, le-a prezentat consilierilor ce înseamnă un asemenea proiect, precum și obiectivele lui. Pentru ca un număr mai mare de elevi să paricipe la mobilități este nevoie de sprijinul pecuniar al autorităților locale. Directorul Ion Fercu, prezent la acest moment, s-a declarat mulțumit de reacția și promisiunile făcute de consilieri în acest sens: “Comunitatea buhuşeană ne sprijină exemplar. Proiectul multilateral Comenius fiind de o anvergură deosebită, am apreciat că este, practic, şi al oraşului. Tocmai de aceea le-am prezentat aleşilor  obştei acest proiect.  Elevii au fost impresionaţi de modul în care consilierii şi primarul au reacţionat. Când voci precum cele ale primarului  Ionel Turcea, ing. dr. Mihail Lupu,  ing.  Cristian Cojocaru,  Sorin Braşoveanu, director al  Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, se interesează de viaţa acestui proiect, pentru a-l susţine,  înseamnă că  că efortul liceenilor şi al profesorilor este aplaudat.”

juramand gaucan

Membru nou în Consiliul Local

Următorul punct de pe ordinea de zi a fost depunerea jurământului de către domnul Vasile Găucan, ales din partea PSD să ocupe postul de consilier local lăsat liber, ca urmare a demisiei, din motive personale, a doamnei Mihaela Ulea. Noul consilier și-a luat foarte în serios rolul, având numeroase intervenții în ședință, mai multe decât alți consilieri locali într-un an și jumătate de mandat.

Compania Regională de Apă Bacău scumpește prețul apei potabile.

Buhușenii vor fi nevoiți să suporte o majorare de 8,2% la fiecare metru cub de apă potabilă consumat. Viceprimarul Vasile Zaharia a venit cu lămuriri: “Orașul Buhuși are o rată de pierdere a apei de 50%. Asta se datorează, în primul rând vechimii conductelor. Facem parte dintr-un proiect amplu de schimbare și extindere a rețelei de apă și canalizare. La Buhuși se investesc în acest sens 13 milioane de euro.” Acesta este, de altfel, singurul avantaj al CRAB-ului. Prețul metrului cub de apă se va scumpi de la 1 ianuarie 2014 în toate localitățile din județ. Buhușiul va “beneficia”, totuși,  de cea mai mică majorare din județ. Locuitorii din Dărmănești, Măgura sau Dofteana vor fi nevoiți să suporte scumpiri cu peste 40% la prețul apei potabile.

Primarul Ion Turcea a intervenit: “CRAB caută să ia cât mai mulți bani de la administrațiile locale, de la școli și atât fac. Noi nu am mai plătit apa pluvială de 5-6 luni. Le-am refuzat plata. Ei au niște calcule eronate. Astă vară, a fost soare o lună întreagă și nu a plouat și ne-au facturat 35 000 lei? Am refuzat la plată toate facturile. Știu că le este greu și lor, dar lucrurile trebuie puse la punct. Trebuie să-i suportăm datorită investițiilor pe care le fac în rețeaua de apă și canalizare din oraș.”

Tot în cadrul ședinței, consilierii  au aprobat proiecte de hotărâre cu documentații și proiecte tehnice pentru începerea sau pentru finalizarea lucrărilor la străzile A. I. Cuza, Voioagă, Tineretului, Bodești, Mircea Voievod și Vasile Alecsandri.

2 COMENTARII

  1. Si gata ….In partea de jos a orasului,drumurile au ramas mai rele ca cele din Siria dupa bombardament Drumarii si-au lauat banii , si-au luat jucariile si au plecat . Noi am ramas cu necazurile, cu masinile rupte , cu noroaie si cu gropi Ce bine era inainte … asa cum erau ,dar era ceva . Si asta , pina cind vine zapada si astupa toate mizeriile ,asa cum se baga gunoiul sub pres .Vad ca pe saiturile primariei , nu se mai termina cu osanalele si laudele ,de zici ca la Buhusi toate sunt perfecte si la locul lor Daca guvernul da 70% si primaria trebuie sa puna 30% pentru ajutorul social de insotitor la persoanele cu dizabilitati grad grav , banii cred ca au mers la zilele fastuoase ale Buhusiului asa ca nu toate merg pe roze pe la noi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here