Scoala Marginea a ajuns o ruina… epidemica

2.393

În urma cu opt ani, Scoala cu clasele I-IV, învatamânt simultan, din catunul Marginea, Buhusi, s-a desfiintat, elevii de aici fiind repartizati la o scoala din oras. Acum, 21 de elevi din învatamântul primar fac naveta, patru kilometri, în oras. Cladirea scolii fusese pâna atunci foarte bine întretinuta. Au fost cautate solutii pentru ca imobilul sa fie conservat. Din pacate, având în vedere faptul ca aceasta cladire se afla în patrimoniul Ministerului Educatiei, administratia locala nu a putut de curs cererilor unor agenti economici care doreau sa cumpere sau sa concesioneze imobilul. Totusi, pentru a asigura securitatea imobilului, autoritatile locale au permis unor cetateni sa locuiasca acolo. Neglijenta acestora a fost cauza unui incendiu devastator. Când au ajuns pompierii, flacarile mistuisera o mare parte din acoperis. A intrat apoi în actiune „initiativa” unor locuitori ai catunului. Urmarile sunt jalnice: cele doua foste sali de clasa, cancelaria, holul, magazia pentru material didactic – adica tot spatiul fostei scoli, inclusiv acoperisul, reprezinta o ruina. Acum s-a trecut la furtul caramizii din peretii imobilului. Este un adevarat act de curaj sa intri în… fosta cladire. Din când în când, cad tigle, cedeaza un caprior, cad scânduri din taban. A fost furat totul: usi, ferestre, dusumea, sobe din teracota, instalatie electrica. Cladirea a fost transformata în WC public. si la ora la care am realizat documentarea, mai multi cheflii ai zonei îsi faceau mendrele în zona. Gardul nu mai exista de mult timp.
Locuitorii catunului reclama în fel si chip. „Aici era o oaza de frumusete: de la florile din curte, pâna la aspectul claselor”, zice Gheorghe Trifescu, localnic. De ce n-am reusit s-o pastram?” Elena Zaharia, administrator al unui bar din apropiere, întreaba: „Am vrut sa cumpar cladirea. De ce nu mi-au dat-o?” Se-aduna mai multa lume din cele saizeci de case ale catunului. Toti acuza. Întreb: „Cine a transformat scoala asta în ruina? Nu cumva chiar unii dintre dumneavoastra?” Urmeaza taceri semnificative, zâmbete. Un altul întreaba: „De ce nu a fost asigurata paza cladirii?” Primarul Ionel Turcea spune: „Ar fi trebuit sa platim pentru paza, lunar, cel putin 30 de milioane de lei vechi, fara justificare. Nu era posibil asa ceva”. Cetatenii catunului reclama faptul ca ruina nu este doar… inestetica.

Ea reprezinta, prin noul ei statut de WC public, si o bomba epidemica. În plus, daca intra acolo copii nesupravegheati, oricând poate avea loc un accident grav. Întreb: „Cine a transformat-o în bomba epidemica?”. Taceri… Primarul Ionel Turcea ne-a spus ca vor fi reluate demersurile pentru ca I.S.J. Bacau sa aprobe demolarea a ceea ce a mai ramas din cladire: „De reconstructie nu mai poate fi vorba. Nici nu avem pentru ce reconstrui. Cei 34 de elevi de aici, din învatamântul primar si gimnazial, învata în oras, în conditii foarte bune. Li se asigura transportul”.

Ion Fercu – desteptarea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here