Rămășițele umane ale unei fetițe, dispărută în 2006 din Buhuși, au fost găsite îngropate în curtea tatălui ei

3.342

O descoperire incredibilă a avut loc ieri, 19 octombrie, în Neamț. În urma unei percheziții făcute în Târgu Neamț, s-au descoperit fragmente umane îngropate în curtea unei case. Toate datele cercetărilor din acest moment conduc spre ideea că rămășițele umane aparțin fetiței bărbatului care este proprietarul locuinței.

Fetița, împreună cu mama ei, locuiau în Buhuşi, la bunicii materni, iar tatãl Andreei, ultimul care le-a vãzut în viaţã, locuia la Tîrgu Neamţ.

Copilul a fost dat dispărut din 2006, împreună cu mama sa, iar până la aceste percheziții cazul nu a fost elucidat. Mama fetiței sau rămășițele acesteia nu au fost găsite, dar se fac cercetări în continuare.

Procurorii au dispus reținerea bărbatului, fiind deschisă o urmărire penală pentru omor calificat.

„Cu precădere de la începutul acestui an, polițiștii de investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au realizat activități ample, depunând eforturi pentru soluționarea acestui caz, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.”, a transmis IPJ Neamț.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ aduce la cunoștință publică, prin intermediul prezentului comunicat, următoarele:

„La data de 19.01.2021, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ s-a înregistrat dosar penal ca urmare a unei sesizări vizând dispariţia in anul 2006 a doua victime, mama si fiica minora, existând posibilitatea ca persoanele dispărute sa fi fost la acel moment victimele unei infracţiuni de omor. Ca urmare a cercetărilor, la data de 19.10.2021, s-a efectuat percheziţie domiciliara la o locuinţa de pe raza oraşului Tg Neamţ, ocazie cu care au fost identificate rămăşiţele unui cadavru uman, posibil al unei persoanei minore, ce erau îngropate in curtea casei. Având in vedere ca proprietarul locuinţei este tatăl uneia din victimele date dispărute in anul 2006, prin ordonanţa procurorului s-a dispus efectuarea in continuarea a urmăririi penale fata de acesta sub aspectul săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzuta şi pedepsita de art. 188-189 alin.1 lit.f cu aplicarea art.199 Cod penal. Totodată, s-a dispus reţinerea suspectului pentru 24 de ore, iar ulterior a fost sesizat Tribunalul Neamţ cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.10.2021. Dosarul penal este instrumentat cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul I.P.J Neamţ – Serviciul de Investigaţii Criminale si Serviciul pentru Acţiuni Speciale, precum Serviciului Operaţiuni Speciale Neamţ. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea şi arestarea preventivă reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.”

ARHIP ANDREEA a fost dată dispărută, la vârsta de 5 ani, pe data de 8 decembrie 2006, în Buhuși, împreună cu mama ei, de 24 de ani la acea vreme, Magdalena Ursu.

Semnalmentele Andreei Arhip, la momentul dispariției: ÎNĂLȚIME 1,10M, 35 KG, SLABĂ, OCHI NEGRI, FAȚĂ OVALĂ, PĂR NEGRU LUNG. La data dispariţiei era îmbrăcată cu geaca din fâş de culoare albastră, pulover din P.N.A. de culoare deschisă, cu mâneci lungi, pantaloni P.N.A. de culoare deschisă, cizmuliţe de culoare roşie.

Semnalmentele mamei, Magdalena Ursu, care la data dispariției avea 24 de ani: înălțime 1,75 m, aproximativ 60 kg, constituție slabă, ochi căprui, față ovală, frunte lată, gură mijlocie, păr șaten cu fir drept.

Ultima dată au fost văzute în prezența fostului soț al Magdalenei, din Tîrgu Neamt, tatăl fetei, care spunea că s-a despărțit de ele în centrul orașului Buhuși și că nici el nu știe unde sunt. Politiștii din Neamț și Bacău au făcut verificări amanunțite, dar fără niciun rezultat.

Conform informațiilor apărute în presă la acea vreme, cele două plecaserã, împreunã cu tatãl fetiţei (fostul soţ al femeii), sã-i cumpere Andreei ceva de îmbrãcat. Cu puţin timp înainte de ziua dispariţiei, Madgalena obţinuse în instanţã custodia fetiţei. Cele douã locuiau în Buhuşi, la bunicii materni, iar tatãl Andreei, ultimul care le-a vãzut în viaţã, locuia la Tîrgu Neamţ.

Sesizarea dispariţiei la Poliţie a fost fãcutã de bunicul matern, doi ani mai târziu, în 2008. Politiștii tîrgnemțeni au fost sesizați pe data de 7 martie 2008, de M. U., despre faptul cã, de mai bine de doi ani, nu mai știe nimic de fiica și nepoata lui. Bărbatul le-a spus politiștilor că în ziua de 8 decembrie 2006, fiica, Magdalena și nepoata Andreea Archip, de 5 ani, au plecat de la domiciliul din orasul Buhuși, însoțite de fostul ginere din Tîrgu Neamț și nu au mai revenit la domiciliu.

Pentru că micuța avea domiciliul în Neamț, cazul este instrumentat și de polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Neamț. Atât polițiștii din Neamț, cât și cei din Bacău, au cercetat cazul, însă fără niciun rezultat, mai ales că dispariția a fost reclamată foarte târziu.

„Cele două au fost date în urmărire națională și internațională, conform procedurilor de lucru. Toate eforturile polițiștilor și toate căutrile efectuate pe raza județelor Neamț și Bacău nu au condus la identificarea mamei și a minorei”, au spus polițiștii băcăuani în 2009.

Verificări s-au făcut și în Germania unde se presupunea că ar fi fost dusă minora, dar tot nu a fost găsită. S-a efectuat portretul cu îmbatrânirea digitală a minorei, fiind dată spre mediatizare, în speranța că cineva o va recunoaște.

sursa: ziarpiatraneamt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here