Programul primei ediții a festivalului CineCopilăria de la Buhuși

1.419

Invitați speciali, filme de colecție și momente reverență pentru regizoarea Elisabeta Bostan

Ediția pilot a evenimentului CineCopilăria, festival dedicat în întregime regizoarei Elisabeta Bostan, va avea loc în mai puțin de două săptămâni în orașul natal al celei cunoscută și sub numele de regizoarea filmelor pentru copii.

În cele două zile de festival, respectiv 5 și 6 martie 2022, locuitorii orașului Buhuși și toți cei care o iubesc pe Elisabeta Bostan sunt așteptați la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși. Evenimentul este adresat în special copiilor, care vor avea ocazia să vadă pe marele ecran unele dintre cele mai apreciate filme românești pentru copiii din toate timpurile.

Ne dorim de foarte mulți ani să organizăm un eveniment atât de plin de gratitudine chiar în orașul în care s-a născut Elisabeta Bostan. Nu putem face acest proiect decât în prezența apropiaților iubitei regizoare: prieteni din cinematografie și familie. Am găsit deschidere și dorință din partea acestora, iar pentru asta suntem recunoscători. Au spus DA unei reverențe pentru o viață dedicată filmului românesc și copiilor. Am pregătit un program complet de activități, iar faptul că publicul va putea retrăi emoția filmelor sale ne bucură nespus. Ne propunem să continuăm proiectul sub forma festivalului dedicat Elisabetei Bostan și să atragem o rețea de parteneri din zonă, care să schimbe, de ce nu, fața orașului și a județului. Avem planuri mari legate de zonă și de festival”, a precizat Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului.

Programul complet include proiecții de film, un interviu în exclusivitate cu regizoarea, lansări de carte și fotografii și, mai mult de atât, o serie de evenimente organizate în semn de apreciere și recunoaștere pentru prestigioasa activitate.

În aceeași perioadă, Primăria orașului Buhuși îi va acorda regizoarei titlul de cetățean de onoare al orașului Buhuși, iar Casa de Cultură, care îi va purta numele, va fi gazda unei expoziții de fotografie cu imagini din colecția personală. Tot în cadrul ediției de anul acesta, va fi lansată și cartea scrisă de Titus Vîjeu, „Elisabeta Bostan. Imaginarium sau filmul în împărăția candorii”, unde regizoarea este prezentată ca fiind creatoarea unei lumi a copilăriei.

Printre invitații speciali ai ediției se numără Izabela Bostan, Manuela Hărăbor, George Mihăiță, Ileana Popovici, Laurențiu Damian, Bianca Brad, Mircea Diaconu, Adi Vîlcu, Doru Nițescu și Medeea Marinescu (intervenție online).

Intrarea la toate evenimentele este liberă, cu respectarea normelor sanitare în vigoare. 

Programul festivalului:

Sâmbătă, 5 martie 2022

15.00 – Deschiderea oficială – Festivalul CineCopilăria, ediția I

*inaugurarea Casei de Cultură cu noua denumire

*acordarea titlului de cetățean de onoare pentru regizoarea Elisabeta Bostan

*lansare expoziție foto Elisabeta Bostan 90+

*lansare ediție filatelică Elisabeta Bostan – Mari regizori români cu sprijinul Romfilatelia

15.30 – Interviu cu Elisabeta Bostan – realizator Andrei Giurgia – PREMIERĂ

*lansare de carte Imaginarium sau filmul în împărăția candorii, autor Titus Vîjeu – Invitați: Laurențiu Damian, Izabela Bostan

17.30 – Veronica (r. Elisabeta Bostan) – Proiecție specială – 50 de ani de la lansare

Invitați: George Mihăiță, Manuela Hărăbor, Izabela Bostan, Laurențiu Damian

*lansare DVD Veronica 50 și traista fermecată

19.30 – Campioana (r. Elisabeta Bostan)

Invitați: Izabela Bostan, Mircea Diaconu, George Mihăiță, Ileana Popovici, Laurențiu Damian

*lansare site www.elisabetabostan.ro

 

Duminică, 6 martie 2022

11.00 – Mama (r. Elisabeta Bostan)

Invitați: George Mihăiță, Manuela Hărăbor, Izabela Bostan, Laurențiu Damian, Ileana Popovici

14.00 – Interviu cu Elisabeta Bostan – Doctor Honoris Causa Magistri – realizator Laurențiu Damian

16.00 – Zâmbet de soare (r. Elisabeta Bostan)

Invitați: Adrian Vîlcu, George Mihăiță, Bianca Brad, Mircea Diaconu, Medeea Marinescu (on-line), Izabela Bostan, Laurențiu Damian

19.00 – Promisiuni (r. Elisabeta Bostan)

*închiderea festivalului

Invitați: Mircea Diaconu, Medeea Marinescu (on-line), George Mihăiță, Izabela Bostan, Laurențiu Damian

Programul complet poate fi consultat și pe site-ul www.elisabetabostan.ro și pagina de facebook CineCopilăria. Intrarea la eveniment va fi liberă, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

_______________________

Organizator: Primăria Orașului Buhuși

Produs de: Asociația ARTIS

Partener media principal: Europa FM

Susținut de: Cinemaraton

Cu sprijinul: Dacin Sara, UCIN 

Partener de ospitalitate: Podu’ cu lanțuri

Sponsori: Mageca, Inter Trans Com, Zizin, Stofe Buhuși, Bonito, Aqua Vitamin

Parteneri: Romfilatelia, ASJ, NIKI, Encourage People 

Parteneri media: Agerpres, Antena 3, Radio România Iași, Radio România Cultural, Evenimentul Regional al Moldovei, Itsy Bitsy, VIVA FM, Movie News, Plus TV Bacău, Revista Ateneu, inoras.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here