Primarul Vasile Zaharia a convocat Consiliul Local Buhuși la o ședință extraodinară de îndată pentru aprobarea unor măsuri pentru cele 9 familii afectate de incendiul de duminică. În primă etapă, cele 37 de persoane afectate vor primi o masă caldă pe zi. Dintre aceștia, nu mai puțin de 19 sunt minori.
„Imediat după ședința Consiliului Local Buhuși din această dimineață, am participat la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, unde s-a hotărât un plan de măsuri ce ne va permite să venim în sprijinul acestor familii. În aceste demersuri am avut sprijinul nemijlocit al Instituției Prefectului Județului Bacău. Vom solicita alimente, materiale de construcții și containere de locuit de la Administrației Naționale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale și de la Departamentului pentru Situații de Urgență.”- se arată într-un comunicat al primarului Vasile Zaharia.

„Vreau să fac un apel la solidaritate! Trebuie să fim alături de cetățenii noștri în aceste momente dificile! Persoanele care doresc să facă donații pentru aceste familii (haine, încălțăminte, lenjerie, articole pentru copii etc) o pot face la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși.” – a conchis primarul Vasile Zaharia.