Săptămâna trecută, la Spitalul Orășenesc Buhuși a avut loc o premieră: prima intervenție chirurgicală laparoscopică, minim invazivă, o colecistectomie.
Pacienta, o femeie în vârstă de 58 de ani, simte bine, iar evoluția post-interventie este una favorabilă. Avantajele chirurgiei laparoscopice constau în faptul că pacientul simte o durere mult mai mică după operație, recuperarea lui este mult mai rapidă, spitalizarea este de scurtă durată, nu rămân cicatrici inestetice, iar traumatizarea peretelui abdominal este redusă.
„În acest moment, pacienta se simte bine, iar evolutia post interventie este una favorabila. Intervenția minim invazivă a fost efectuată de medicii chirurgi de la Spitalul Buhuși, urmând ca, în perioada următoare, de astfel de servicii medicale să poată beneficia cât mai mulți pacienți”, a declarat Constantin Poiană, managerul Spitalului Orășenesc Buhuși.
Se poate sa aflam si numele medicului care a facut interventia laparoscopica?
Dr. Vlad Mocanu în echipa operatorie cu dr Mircea COADĂ !
Dr.Vlad Mocanu….un chirurg cu experienta si cu o mentalitate diferita,bravo lui.