Ieri, 27 ianuarie 2020, polițiști din cadrul Poliţiei oraşului Buhuși au oprit un autoturism condus pentru un control de către un tânăr de 25 ani, autoturism care se deplasa pe strada Libertăţii, din localitate.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolmiei.
De asemenea, cu ocazia verificărilor s-a stabilit că tânărul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Poliţiştii au întocmit penal sub aspectul săvărşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În urma cercetarilor ulterioare, s-a constatat faptul ca vehiculul la volanul căruia a fost găsit tânărul de 25 de ani fusese sustras de pe raza județului Galați din curtea unui imobil pe care îl și “ușurase” de anumite bunuri.
Autoturismul în cauză a fost predat proprietarului iar tânărul în cauză a fost preluat de polițiștii din Galați.