Înființarea în 1885 a Fabricii de Postav de către Eugen Alcaz (cumpărată de la M.Kogălniceanu), a atras un număr mare de muncitori, de comercianți, crescând vertiginos numărul locuitorilor așezării și, implicit, modalitățile de petrecere a timpului liber, mai ales după ce a adevenit comună urbană în 1921. Unele bodegi, cu timpul, au devenit restaurante, atrăgând un număr din ce în ce mai mare de oameni, în special după punerea în circulație a căii ferate Bacău- Piatra Neamț, în februarie 1885, care înlesnește accesul locuitorilor din comunele alăturate la târgul Buhuși.
Amintesc pe cele mai cunoscute restaurante: Siretul, vis-a-vis de stația C.F.R., Oltul, pe str.Petrei (1 Mai), grădina de vară și Cireșica ,pe str. centrală a orașului de sus (N.Bălcescu), Bistrița, vis-a-vis de fabrica de postav, iar mai târziu- Buhușanca, Crama, La Botul Calului ș.a.
Restaurantul Oltul și mobilier din restaurant, din arhiva prof. G.Gligor
Restaurantul”Buhușanca”, din arhiva prof. G.Gligor
Ar fi greșită ideea că locuitorii Buhușului aveau ca puncte de recreere doar bodegile, fie ele restaurante sau grădini de vară. Astfel, în 1925, sunt văzute primele filme.Populația germană adusă să lucreze la fabrică, cantonată în orașul de jos, în apropierea fabricii de postav avea un patinoar în timpul iernii(spun surse de încredere); exista și un chioșc în care cânta fanfara fabricii în zilele de sărbătoare.
În orașul de sus, în parcul denrologic, exista deasemenea un chioșc în care cânta fanfara.
Fabrica de postav avea și o echipă de dansuri, o trupă de teatru, care dăea frecvent spectacole, urmărite cu interes de locuitorii urbei, așa cum vom vedea în episodul următor.
Din arhiva prof. Maria Mahu
Prof. George Gligor
