După 2 ani și jumătate de când a apărut ideea că centrul orașului trebuie decongestionat, 3 încercări în Consiliul Local și o licitație eșuată, orașul Buhuși are, oficial, Autogară. Investiția privată a prins contur în ultimele două luni și aparține firmei buhușene Alexdomat SRL.
Situată în zona „Poarta fabricii”, Autogara asigură condiții moderne pentru pasageri, cu peroane, toalete, ghiseu pentru bilete și sală de așteptare, condiții ce au lipsit cu desăvârșire în așa-zisa autogara improvizată în centrul orașului din ultimii 20 de ani.
Trasee și stații noi pentru toate cursele ce au capătul de linie la Buhuși
Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, Regulamentului privind staţionarea, parcarea autovehiculelor destinate serviciilor regulate, a serviciilor regulate speciale şi a serviciilor ocazionale de transport persoane pe raza oraşului Buhuşi, în Autogara situată în Buhuși, str. Libertății, nr. 36 – proprietate privată – care să deservească transportul public de persoane.
Practic, toți operatorii de transport persoane sunt obligați să respecte noile trasee, având voie să staționeze doar în noua Autogară.
Conform HCL 106/27.06.2019, cele mai importante curse de microbuze, Buhuși – Bacău și Buhuși – Piatra Neamț, se vor desfășura după următoarele itinerarii:
1. Pentru traseul Buhuşi – Bacău şi retur (cap de traseu pe raza orașului Buhuși – Autogara S.C. ALEXDOMAT S.R.L.), traseu operat de NORMANS IMPEX SRL
itinerariu tur – str. Libertăţii -> bld. Republicii -> str. N. Bălcescu -> str. 1 Mai -> str. Libertății (Autogară);
itinerariu retur – str. Libertății (Autogară) -> str. 1 Mai -> str. Bradului -> bld. Republicii -> str. Libertății;
2. Pentru traseul Buhuşi – Piatra Neamţ şi retur (cap de traseu pe raza orașului Buhuși – Autogara S.C. ALEXDOMAT S.R.L.), traseu operat de MEGA TRAVEL SRL
itinerariu tur – str. Libertăţii -> bld. Republicii -> str. N. Bălcescu -> str. 1 Mai -> str. Libertății (Autogară);
itinerariu retur – str. Libertății (Autogară) -> str. 1 Mai -> str. Bradului -> bld. Republicii -> str. Libertății;
Fosta stație finală, cea din centru, va rămâne stație de tranzit. Regulamentul nou păstrează toate stațiile actuale și va introduce noi stații, cum ar fi cea de pe strada 1 Mai.
HCL 106/2019, precum și Regulamentul, sunt disponibile pe site-ul Primăriei Buhuși.
Operatorii de transport sunt greu de convins, deși legea e clară
Deși Regulamentul are caracter obligatoriu, operatorii de transport persoane nu și-au adaptat traseele. Singurul care respectă acest prevederile, la această dată, este Alexdomat SRL. După ce că nu au plătit niciun leu pentru staționarea microbuzelor în centrul orașului timp de 20 de ani, restul operatorilor de transport continuă să fenteze legea.
„Operatorii încearcă să fenteze sau să tergiverseze aplicarea legii și a Regulamentului, dar amenzile nu vor întârzia să apară.” – dă asigurări primarul Vasile Zaharia.
Potrivit Ordinului nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere cu modificările și completările ulterioare, toți operatorii de transport care efectuează transport rutier contra cost au obligația cu stație intermediară sau finală Buhuși, sunt obligați să încheie contracte de acces în autogară. Regulamentul aprobat de Consiliul Local Buhuși în luna iunie stabilește clar traseele și stațiile pe raza localității.
Operatorii care fac transport Buhusi- Bacau nu respecta programul. Oamenii stau cu orele ca sa treaca un micobuz, mai ales sambata si duminica. Daca nu este cerere, ar trebui rarite cursele si anuntate in prealabil. Mi se pare bataie de joc fata de calatori.