Obrazul national

Ce ne-am face, ca neam, daca nu am fi avut printre noi oameni ca Elisabeta Rizea sau Paul Goma? N-am auzit în aceste zile, dupa douazeci de ani de speranta, vorbindu-se despre acesti martiri ai puscariilor care ne-au mai spalat obrazul national. Vorbim, în schimb, pe rupte, despre Adrian Paunescu, Corneliu Vadim Tudor, Ion Iliescu si despre altii aidoma lor, mai-mai sa-i transformam în eroi nationali. Pe 20 decembrie 1989, extaziat, Paul Goma scria: „Se petrece, se petrece! Timisoara, Cluj, Sibiu. Atât?”. A doua zi nota: „Se petrece! Istoria se scrie singura!” Pe 26 decembrie era cutremurat de moartea celor doi Ceausescu: „Nu asa se începe: cu o crima (…) Scârbit, înfricosat. De parca si pe mine m-ar fi împuscat pe la spate”. Era atitudinea unui om care a fost haituit de catre cei doi împuscati… Încet-încet, începem sa aflam niste adevaruri. Unul dintre acestea ar si acela ca exilatul Paul Goma nu a recapatat nici astazi cetatenia româna, desi am condamnat oficial comunismul si marile sale excese.În esenta însa, ce s-o mai dam cotita, ramâne cum a spus recent Goma, când a împlinit 75 de ani: au fost înlaturati cei rai, au venit cei „buni”, care-l dezamagesc rând pe rând, fiecare, dar si ca gloata. Cei „buni”si-au împartit frateste puterea: unii în politica si afaceri (domenii siameze), altii în gestionarea privato-securista a informatiilor nationale si în cultura. Nascut în Basarabia, Paul Goma a avut un moment de mare naivitate atunci când a crezut ca va primi cetatenia Republicii Moldova, pentru ca apoi s-o primeasca, fara a o cersi de la Bucuresti, pe cea româna. Dar si neokaghebistii de la Chisinau i-au dat cu flit. Dezamagit de tacerea guvernatilor de pe cele doua maluri ale Prutului, Goma s-a trezit repede din visare, dupa o vreme de „betie a bucuriei” în care a crezut ca va putea fi recunoscut, cu acte, ca român. În urma cu doua luni a scris din exilul parizian ca renunta la ideea de a revendica statutul de cetatean român, „fiindca eu nu contez” „asa cum a contat Adrian Paunescu. Din acest motiv declar ca nu mai astept nimic de la Domniile Voastre”. Cel mai cunoscut disident român, un Soljenitin al nostru, dupa cum s-a spus, Goma a refuzat, în semn de atasament fata de tara sa de origine, cetatenia franceza, ramânând apatrid. Un om fara tara, în conditiile în care pâna si neokaghebistii de la Moscova l-au rechemat, cu onoruri, pe Soljenitin. De ce invoc acest caz? Pentru ca, dupa 20 de ani, obrazul natiei noastre are înca mari probleme. Sperasem, si eu, ca acest obraz va semana cu unul desprins dintr-un portret pe care, unindu-si talentele, l-ar fi pictat Picasso, Michelangelo si Van Gogh…

Ion Fercu – desteptarea.ro