Oaspete la sărbătoarea unui prim-solist al Lumii

971

Excelența Sa Valery Kuzmin, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse la București, și soția sa, Natalia Kuzmina, m-au invitat, împreună cu soția, la Recepția oferită cu ocazia Zilei Naționale a țării dumnealor. Invitația a avut ca motivație și volumul „Prin subteranele dostoievskiene”, publicat de mine la Editura Junimea, anul trecut. Am participat, cumva, la acest eveniment, și ca purtător al gândurilor frumoase ale revistei Ateneu, ale Editurii Junimea, ale cotidianului Deșteptarea, ale orașului Buhuși și primarului său, dar și ale universitarilor, criticilor și istoricilor literari, cititorilor și revistelor care mi-au apreciat volumul.

„Mitul” care prezintă Ambasada Rusiei ca pe o fortăreață este fals. Măsurile de securitate: discrete, civilizate, protocolare. În holul Ambasadei te întâmpină bustul lui Nicolae Titulescu și cel al lui Maxim Litvinov, cei care, în 1934, au restabilit relațiile diplomatice dintre țările noastre. Ambasadorul și soția sa i-au întâmpinat pe oaspeți cu o curtoazie elevată, protocolară. Felicitări, daruri simbolice, mulțumiri. I-am oferit ambasadorului Valery Kuzmin, printre altele, și Monografia orașului Buhuși. Am vorbit despre prietenul nostru comun Dostoievski, despre literatură, Buhuși și despre Rusia. Aceleași coordonate ale comunicării au fost prezente și în relația cu directorul Centrului Rus de Știință și Cultură, doamna Natalia Muzhennikova, și soția ambasadorului, Natalia Kuzmina. N-au lipsit fotografiile, promisiunile de continuare a dialogului.

Recepția a reunit invitați din toată Lumea: ambasadori, politicieni, parlamentari, atașați militari, prelați, personalități ale culturii, artei, științei, literaturii, veterani de război, analiști de politică externă, jurnaliști etc. Imnurile Federației Ruse și ale României, interpretate de o rusoaică seducătoare (pleonasm?), au precedat discursul festiv al ambasadorului Valery Kuzmin. Susținut în limba engleză, relaxat, structurat aristotelic, discursul a așezat accente pe valorile perene ale istoriei, culturii și civilizației rusești.

În patru spații ale Ambasadei (sobrietate, bun gust, decor rusesc rafinat), inclusiv pe terasa instituției, în jurul unor alese/ tradiționale preparate culinare, dar și în prezența unor ispititoare licori de vinotecă (nu vă faceți griji, n-a lipsit nici vodca pentru degustări… protocolare), gazdele și invitații, angajându-se într-un fel de mișcare browniană de sărbătoare – generată de curiozități, interese și cutume protocolare – au oferit pentru percepția unui jurnalist spectacolul seducător al comunicării, al unei lumi care caută și construiește mereu noi punți de apropiere în care în rol de vedetă este distribuit Sufletul. Grupuri de ofițeri superiori – din Mexic până în… România -, de clerici împovărați estetic de însemnele credinței, de veterani de război, de ambasadori și politicieni care roiau în jurul lui Valery Kuzmin, de literați, artiști și oameni de știință etc, care căutau agreabila companie a Nataliei Muzhennikova, zâmbetul mereu prezent pe chipul Nataliei Kuzmina și condescendența acesteia, dar și blitz-urile care n-aveau odihnă au zămislit o atmosferă de mare sărbătoare.

Finalul – noi urări reciproce, orizonturi deschise revederii/ colaborării – a adăugat pe chipul acestui prim-solist al Lumii sărbătorit, Federația Rusă, o aură de partener alături de care se poate visa frumos, realist și optimist. La plecarea din sediul Ambasadei am auzit din nou șoapta aceea sublimă a prietenului meu Feodor Mihailovici Dostoievski: „Doi-ori-doi-fac-patru, domnilor, asta nu mai e viață, ci începutul morții”. Acum, șoapta sa avea și mai multe virtuți cognitive purtătoare de speranțe care reinventează etern ființarea și universul relațiilor interumane.

Ion Fercu
desteptarea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here