Ca si dumneavoastra, nu sunt un mare iubitor de sefi, de patroni, de prim-ministri, de… Uneori, atunci când simt, ca bugetar, cum sunt buzunarit banditeste, recunosc faptul ca în reveriile mele inamicale mut des falcile premierului si nu ma gândesc prietenos nici la altii. Totusi, modul în care sindicalistii cu staif îsi pun poalele-n cap în dezbaterile pe seama noului Cod al Muncii este jenant. Dac-ar mai fi printre noi, Eminescu le-ar reaminti: „Temeiul unui stat e munca. Bogatia unui popor nu sta în bani, ci în munca. Fiecare, si mare si mic, datoreste un echivalent de munca societatii în care traieste”. Noi, ca natiune, chiar avem nevoie de o noua filosofie a trudei. De aici porneste totul. Proiectul noului Cod al Muncii, cu toate bâlbele sale – care ar mai putea fi înca lecuite – reprezinta o speranta. Natiunile prospere au ca fundament o legislatie care respecta munca si disciplina. În Coreea de Sud, salariatii evita sa plece în concediu, întrucât pentru acest interval temporal patronul angajeaza pe un altul, si, daca ajunge la încheierea ca noul angajat este mai eficient, cel revenit din concediu este asteptat cu preaviz, multumiri si o suma de bani simbolica. Aceasta este concurenta într-o lume în care munca este respectata. Nu vreau sud-coreenizare, dar… La noi, pe seama muncii circula glume… Sosit la un interviu, Ion vrea sa-si creeze o imagine despre firma/institutia mioritica în care dorea sa lucreze si întreaba, încercând sa afle numarul de salariati: „La dumneavoastra, cam câti salariati muncesc?” I se raspunde însa trist, dintr-o alta perspectiva: „Cam un sfert…” Cred ca daca, prin absurd, ar fi restructurate institutiile bugetare pe criterii de eficienta, de competenta, n-ar merita pastrati în organigrama mai mult de 40 la suta dintre salariatii actuali. Exista zeci de mii de salariati care doar mimeaza munca si n-ai ce le face. Statul plateste mimi ai trudei. Acum, mai ales în institutiile bugetare, exista o dictatura a salariatului. Cunosc situatii în care manageri de buna credinta se caznesc sa scape de salariati incompetenti, dar se lupta si câte zece ani, prin instante, pentru a atinge aceasta tinta. De regula, instantele – operând si cu o legislatie care apara incompetenta – ofera câstig de cauza salariatilor. Într-o zi voi propune redactiei publicarea unei sentinte de tribunal strigatoare la cer prin confirmarea imposturii, prin manifestarea lipsei de respect fata de corectitudine si munca. Denigratorii cu spume la gura ai noului Cod al Muncii invoca argumentul potrivit caruia salariatii vor fi la discretia patronilor/manageri satrapi. Nu sunt excluse exceptiile, dar întreb: ce manager/patron si-ar dori sa nu-si apropie un salariat eficient, care-i aduce profit? Numai niste nebuni ar proceda astfel. Pentru acestia va deveni însa operationala institutia de cosmar a Socolei falimentului… Ca supliment pentru filosofia trudei, va oferim o cugetare a lui Mircea Dinescu: „Mi-a ramas în cap (…) gafa de la TVR, de la Revolutie, când habar n-aveau ca intrasera deja în direct” si cineva-i zice lui Dinescu: „«Mircea, fa-te ca lucrezi!»… Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pâna când vom pricepe omeneste tâlcul acestui îndemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim”.
Ion Fercu – desteptarea.ro
se vede domnule fercu ca traiti in alta lume decat cea reala. in romania inca nu exista o dictatura a salariatului. fereasca dumnezeu sa fie asa, eu traiesc intr-o societate in care exista dictatura salariatului si sa vezi si sa nu crezi cum vin salariatii la munca numai si numai pentru a timbra cartela si a lua masa de pranz. munca o face ditele ( firmele) externe care au in mare majoritate muncitori straini. ei vin la servici si nu fac aproape nimic si ridica la 1700 de euro pe luna plus toate drepturile iar noi le facem munca pentru 1000 de euro pe luna. si nici prea mare putere nu trebuie sa aiba patronul ca s-a dus dracului competenta. cand esti competent iti ceri si drepturile. asta e f deranjant pt un patron care nu-ti recunoaste meritele si care doreste sa se imbogateasca imediat. sunt f multe de spus despre relatia patron-muncitor-munca domnule fercu. cert este ca avem dreptul la munca, un drept castigat prin lupta, un drept care in zilele noastre nu prea ai unde sa-l manifesti. sunt tot mai multi someri domnule fercu, oameni care au nevoie de bani sa-si intretina familia. nu se poate munci gratis si nu se poate trai numai din dorinta de a munci trebuie sa ai si unde sa-ti manifesti aceasta dorinta si deocamdata singura, si nu exagerez, singura posibilitate este la stat. la privat nu esti platit in raport cu cerintele. sa auzim de bine domnule fercu.
In Romania , fara suparare e o dictatura, cea mai rea posibila aia a hotiei si a prostiei, sot si sotie legate intre ele trainic , de aici deriva si fii lor prostitutia si criminalitatea . Am ajuns faimosi in UE , iar in tara , cind vb. unul care ar vrea sa faca ceva pt. tara lui i se baga pumnul in gura sa taca , iar la tv prostituatele au emisiunile lor, o tara cu democratie bazata pe inselaciune , minciuna si ” Foame” , cine e la putere nu stie matematica , si nici economie .Cum poti trai cu veniturile cu mult mai mici decit cheltuielile ? Dupa regimul Ceausescu toti presedinti au zis sa stringem cureaua , am strins-o dar uni au ajuns la catarama , iar cei ce au zis-o au facut tot pe dos , au largito la maxim , mai mult au lungito cu altele , Astia cresc tva-ul si taxele ca sa aiba ei mai multi bani la buget , se pune problema care buget? Bugetul personal familiar asta e raspunsul ,Fara suparare si eu traiesc intr-o societate privata dar macar aici veniturile sunt egale sau mai mari decit cheltuielile .Matematica asta ne omoara , ce mai , va urez numai bine !