O fiinta ciudata: omul-factura

2.000

Traim pentru a mânca sau mâncam pentru a trai? Interogatie retorica, veti zice. Retorica, retorica, dar dilema exista inca pentru unii. Totusi, tema fiind atât de veche, a cazut in relativa desuetudine. Dar nu doar vechimea a aruncat-o in colbul cugetarii, ci si faptul ca o noua dilema ravaseste tulburatorul spatiu mioritic: traim pentru a plati facturi sau platim facturi pentru a trai? Având onoarea de a fi contemporani cu guvernamântul care a instituit cele mai numeroase taxe si impozite din lume, dar si strategia „venitul in picaj vertiginos ofera supravietuirii un chip mai virtuos”, cu firme care detin monopolul, precum E.ON, dilema are o singura solutie: traim pentru a plati facturi. Achitarea facturilor a devenit un ideal pentru noi. Un domn mintos, Panait Istrati, zicea cam asa: „Omenirea poate trai fara pâine si foc. Insa nu poate trai fara tine, prea-fericitule ideal, sarea vietii si caldura a sufletului meu!” Intelegeti cât de fericita ne este fiintarea, sprijinindu-ne in acest ideal oferit generos de cei care ne gestioneaza supravietuirea? Fara acest maret ideal am rataci aiurea prin lume. In România nu se mai nasc oameni, ci platitori de facturi.

Creditul pentru plata facturilor a devenit o a doua natura a românului, intrucât, iata, mastera iarna i-a adus pe multi concetateni in situatia de a nu-si putea acoperi din veniturile liliput nici macar facturile, pentru a-si asigura protectia termica a fiintei. Datele oficiale spun ca, in medie, un român cheltuieste 73 la suta din salariu pentru mâncare, bautura, tigari, intretinere. 15 la suta din venituri alearga catre rapacele stat, sub chipul taxelor si impozitelor. Investitiile reprezinta doar 0,8 la suta. Despre educatie, cultura, sanatate, timp liber nu mai vorbim. Traim in regim de avarie. Suntem jefuiti de viitor, de esenta.

Explozia aproape cotidiana a preturilor este vedeta incontestabila a românilor. Exista pe lume si Consiliul Concurentei, cel care ar trebui sa traga de mâneca atât guvernul, cât si mediul de afaceri. Pentru mine, acest organism este o fantoma, de vreme ce preturile si tarifele sfideaza Europa. Exista si Protectia Consumatorului. Prietenii mei cei mai buni, câinii maidanezi, se strâmba insa la mai mult de jumatate din alimentele pe care eu le cumpar de pe piata. Am spus, in urma cu ani, ca niste maidanezi angajati pentru verificarea bunurilor alimentare ar fi mult mai eficienti, mai morali si nici n-ar inghiti atâta banet cu salariile. Imi mentin propunerea, cu speranta ca maidanezii vor mârâi si la preturi.

Sistemul concentrationar de tip lagar sau puscarie il reduce pe om la un simplu numar. Guvernantii nostri (nu doar cei de azi) l-au redus pe individ la o anomalie existentiala: omul-factura. Si aici tot despre pierderea libertatii si identitatii autentice este vorba, de vreme ce fericirea suprema a unei asemenea fiinte ciudate o constituie doar achitarea facturilor.

Ion Fercu – desteptarea.ro

3 COMENTARII

  1. Chiar asa spun datele oficiale…ca 73% din venit se duc pe mancare,bautura, tigari si altele? Inseamna ca datele oficiale nu au luat in calcul si multimea de oameni care in ziua de salariu trec mai intai pe la ghisee sa-si plateasca facturile si dupa aia descopera ca dintr-un amarat de salariu de 700 lei (in cel mai fericit caz), a mai ramas cu 150 lei in portofel, din care trebuie sa cumpere de mancare la copii, hainute si sa-i trimita la scoala. Eu ma intalnesc zilnic cu oameni dintr-astia si mi se rupe inima cand vad ca in fiecare zi sunt tot mai multi…:(

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here