O femeie de 80 de ani a murit în urma unei bătăi crunte, aplicată chiar de soțul ei, în vâstă de 81 de ani

4.589

Victima a stat internată în spital mai bine de o lună, iar starea ei a fost foarte gravă încă de la prezentarea în Urgențe.

O bătrână de 80 de ani, din orașul Buhuși, a fost adusă, la sfârșitul lunii mai, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău, în stare critică după ce ar fi fost bătută de soț. Avea leziuni severe la cap și a fost internată la Terapie Intensivă, unde a stat în monitorizarea și supravegherea medicilor până zilele trecute, când a decedat.

„Pacienta a ajuns la unitatea noastră în stare extrem de gravă și de la Unitatea de Primiri Urgențe a fost internată în Secția de Neurochirurgie – ATI. Din cauza traumatismelor severe suferite, în ciuda eforturilor făcute de medici, nu a putut fi salvată și după o lună și șapte zile, cât timp a stat la terapie intensivă, femeia a decedat”, spunea Mirela Romaneț, purtător de cuvânt la SJU Bacău.

Din acel moment, cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care, la sfârșitul săptămânii trecute, au cerut arestarea preventivă a suspectului, un bătrân de 81 de ani. Judecătorii au admis cererea și au emis mandat pentru 30 de zile.

„Pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni traumatice grave care au condus la deces”, a declarat procurorul Cristinel Ciocântă, șef Secție Urmărire Penală – Parchetul Tribunalului Bacău. Bătrânul este acuzat de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă pedepsită cu ani grei de închisoare.

Geta P. – desteptarea.ro

1 COMENTARIU

  1. Cu siguranţă alcoolul a mai facut o victimă dar cred că și nepăsarea cadrelor medicale din spital. E greu să trăiești in România când ești bătrân și nu ai bani de șpagă pentru cadrele medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here