Să ții banii “ la ciorap” este cea mai proastă variantă pentru care ai putea opta dacă vrei să îți asiguri un viitor lipsit de griji. Specialiștii afirmă că soluția pe care o foloseau bunicii noștri este de domeniul trecutului și total nepotrivită în zilele noastre. De ce? Pentru că banii își pierd cel mai ușor valoarea. Soluția pentru a păstra ce ai economisit este simplă: să investești! Astfel, vei avea obiecte, acțiuni sau imobile a căror valoare va crește odată cu trecerea anilor. Dacă ,de exemplu, ții banii în cont pentru a cumpăra un apartament copiilor, greșești! Până vor crește aceștia s-ar putea ca economiile tale să nu mai ajungă nici măcar de o garsonieră!
Viitorul se construiește în prezent. Iată trei investiții care merită atenția ta:
Imobiliarele au fost mereu o afacere profitabilă. În ultimii ani prețul apartamentelor a crescut semnificativ și continuă să urce în unele orașe. Asta, în ciuda economiștilor care prevestesc o nouă criză financiară și o prăbușire a prețurilor. Ideal este să cumperi imobile atunci când prețul acestora scade. Dacă mai ai nevoie de bani, fă un credit, iar pentru un venit constant închiriază apartamentul. În timp se va autoplăti. Renovează-l , folosește o lavabilă care să reziste în timp, pune robinete de calitate și apelează la firme serioase dacă faci lucrări în casă. Pentru instalații, produsele sunt afișate aici, iar dacă optezi să faci cumpărături online vei ieși mai ieftin.
Aurul este o investiție pe termen lung, iar cel mai bine ar fi să optezi pentru bijuterii valoroase, care ar putea fi scoase la licitație, în caz de nevoie. Trebuie să fii atent la manoperă, iar dacă alegi să optezi și pentru pietre prețioase, diamantul este regele. O bijuterie din aur nu își pierde valoarea. Dacă de exemplu ai cumpărat acum 15 ani un lanț din acest metal prețios, fă un calcul simplu. Vezi câți bani ai dat pe el atunci și cât valorează acum. Sigur nu vei ieși în pierdere. În luna august 2019 prețul aurului a atins al patrulea maxim istoric și a ajuns la 204, 4058 lei gramul. Așadar, aurul este o investiție!
Achiziționează opere de artă. Tablourile sunt cele mai căutate, dar dacă ești pasionat și un fin cunoscător poți să optezi și pentru sculpturi. Arta a început să aibă din ce în ce mai multă căutare și în țara noastră. Iar licitațiile organizate atât la noi, cât și în străinătate arată că “frumusețea” se vinde scump. Adrian Ghenie, este un pictor român, contemporan care a înregistrat un succes fulminant. Tablourile acestuia se vând cu milioane de lire sterline, iar în timp, valoarea lor crește.
Așadar, variante găsești, dacă vrei să investești pe termen lung. Orice decizie vei lua, amintește-ți că viitorul se construiește în prezent, din lucruri concrete, nu din vise. Acționează și fii mereu la curent cu noile informații și tehnologii, pentru a lua cea mai bună decizie legată de economiile tale!
sursa foto: shutterstock.com