Ședința ordinară a Consiliului Local de astăzi a reunit 17 din cei 19 consilieri, singurii absenți fiind cei doi de la ALDE. Cel mai discutat proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a fost punctul nr. 6, și anume:
Proiect de Hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al localităţii, bunul imobil – teren intravilan în suprafaţă totală de 2.836,00 mp, situat în Buhuşi, Str. Libertății (zonă târg săptămânal), precum şi aprobarea întocmirii documentaţiilor de cadastru, de notare în Cartea Funciară şi de publicitate imobiliară, în vederea concesionării, având drept destinaţie construire autogară – inițiator Primarul orașului Buhuși.
Unul dintre operatorii de transport din Buhuși, SC Alexdomat SRL, a făcut o cerere pentru concesionarea terenului de 2836 mp din fața SC Stofe Buhuși SA în vederea amenajării unei autogări. A fost prezentat și proiectul propus, cu aproximativ 23 de peroane, cu o clădire de 224 mp cu o sală de așteptare, casă de bilete, agenție de turism și toalete.
Acest lucru nu pare să-i fi impresionat pe consilierii PNL, care s-au abținut sau au votat împotriva mutării microbuzelor din centrul orașului în partea de jos. Proiectul de hotărâre a fost respins, cele 11 voturi „pentru” ale PSD-iștilor și ale celor doi de la M10 nefiind suficiente, având în vedere că speța avea nevoie de 2/3 pentru a fi adoptată.
Primul care a luat cuvântul, motivând decizia sa și a colegilor săi PNL-iști, a fost domnul Ion Spătaru: „Mai întâi să rezolvăm problema mutării târgului săptămânal (…) și după aia vom hotărî și soarta acelui teren, privind autogara. Că dacă întâi cedăm terenul de 3000 de metri, aproximativ, persoanei care a solicitat terenul pentru autogară, se va diminua mult târgul săptămânal, ca suprafață, și va fi o aglomerație și mai puternică.”
A urmat domnul Mihăiță Vrânceanu, care a trădat bunele intenții afișate, aparent, de colegul său antevorbitor. Acesta a afirmat că este deranjat de situația microbuzelor din centru, dar pledează pentru mutarea târgului undeva în partea de sus a orașului, deși nu acesta era subiectul dezbătut: „Dintotdeanua am căutat sau am cerut să găsim soluții pentru mutarea târgului săptămânal într-o locație în partea de sus a orașului, pentru a fi benefic întreg orașului, comercianților și, poate, altor societăți. Să aducem, pe cât este posibil, toți comercianții și cumpărătorii, într-o postură de a trece, vrând-nevrând, prin orașul nostru. Mă bucură și sunt de acord să-l mutăm de acolo, dar trebuie să ținem cont și de avantajul nostru, chiar al nostru, al comercianților. Dacă o să mutăm autogara în partea de jos, ce câștig aducem orașului? Îmi doresc să fiu înțeles și să se găsească o locație în zona de sus a orașului pentru târg, să treacă toată populația care vine la târg prin oraș și să lase măcar câte 1 leu de pâine la un magazin. Să nu vină în partea de jos și de acolo să plece… La fel și cu autogara, să-i găsim un loc în partea de sus sau în lateralul orașului, unde, locuitorii care vin din zonele limitrofe… să fie cât de cât benefic și pentru noi, pentru viața orașului și pentru bugetul nostru.”
Interesele proprii au fost afișate vădit de domnul Vrânceanu, iar acest lucru a fost sesizat de către consilierul M10, doamna Mirela Apostică: „Din ideile dumneavoastră am înțeles că trebuie să trăiască doar comercianții din partea de sus a orașului. Cei din partea de jos și nici cetățenii de acolo nu au niciun drept. Nici la un magazin, nici la spații comerciale.. Totul trebuie adus în centru, și toți din centru trebuie să prospere. Eu asta am înțeles.”
O fi o coincidență faptul că 4 din cei 6 consilieri PNL desfășoară activități comerciale în zona centrală a orașului? Motivul refuzului, că mai întâi ar trebui mutat târgul și abia apoi începute procedurile pentru autogară, are un iz imoral, având în vedere că au fost investiți acolo de cetățeni pentru a apăra interesele orașului și mai puțin pe cele ale afacerilor personale.
Este lesne de înțeles că odată cu demararea procedurilor de concesiune, administrația locală ar fi obligată să urgenteze mutarea târgului săptămânal către o altă locație. Acest aspect a fost confirmat de primarul Vasile Zaharia: „Oricum noi vom muta acel târg. Cam cât durează demersurile pentru concesionarea acelui teren, cam tot atâta durează și găsirea unui teren și amenajarea lui conform normelor. Dacă aprobați concesionarea, acest lucru ne obligă să mutăm târgul. De pe urma concesiunii am avea de câștigat și niște venituri. Oricum autogara nu ar fi gata decât în primăvară, timp în care noi am putea găsi soluții pentru târgul săptămânal, care în momentul de față nu îndeplinește condițiile legale din punct de vedere sanitar, pe lângă alte probleme pe care le ridică amplasarea lui pe drumul național. O concesiune se poate acorda doar în scop de investiții și amânând acest lucru, amânați investițiile. Ca să vă răspund, târgul săptămânal nu ajută comercianții din Buhuși. Prin hainele folosite, prin încălțămintea folosită vândută acolo, prin obiectele de uz casnic vândute acolo, toate acestea vin în defavoarea comercianților buhușeni. Lumea coboară, cumpără haine la 1 leu kg, iar cei din oraș care vând haine cu factură și au o mică afacere, nu pot prospera și din această cauză.”
Descongestionarea traficului din centrul orașului ar fi benefică pentru toți participanții la trafic. Deși stația finală a tuturor microbuzelor se vrea a fi pe strada Libertății, stațiile din partea de sus a orașului ar fi fost păstrate, traseul urmând să fie adaptat.
Consilierii PNL au fost la fel de uniți și în trecut, când au pledat insistent pentru un impozit pe clădiri nerezidențiale aparținând persoanelor juridice mai mic, deși acest lucru ar fi însemnat sume considerabil mai mici strânse la bugetul local. Nu au putut, nici atunci, să dezbrace haina de om de afaceri și să o îmbrace pe cea de consilier local.
Nici acum nu ati înțeles ca interesul personal primează intereselor societății? Dece să trăiască si să se simtă prostu’ bine, (așa suntem noi considerați), să trăim numai noi cei cu afaceri (unele dubioase) că numai noi muncim si ne strofocăm să facem un ban (ne)cinstit. Nu?
normal….ce se face vranceanu fara clienti la amaratul lui de bar????pana acum spuneati ca Turcea nu vrea ca are magazin in centru(spun bine?)dar vedeti cine e cancerul in oras????
cu alte cuvinte orasul Buhusi se rezuma doar la partea de sus. Noi astia care traim in partea de jos a orasului cred ca ar trebui sa nu mai mergem la vot….
Vai de capul lor!Halal consilieri locali !!!
Ruşine, ruşine nu vă mai ajunge, votaţi pentru interes !!!
Dumneavoastra nu vedeti ce putine comentarii din tot orasul,asta denota ca tuturor cetatenilor comunei primitive le este bine asa ca in evul mediu…fara apa curenta ,fara iluminat public,fara curent in locuinte si cu asa zisa Autogara in centrul orasului,Unde sa mai pomenit asa ceva,,,dar ce sa faci cu niste tarani parveniti, aici ma refer la cei di marea conducere din acest oras,care multi nici nu stiu ca a fost Orasul trandafirilor iar acum a ajuns Orasul gunoaielor datorita acestor nenorociti avari numai dupa bani.La care mai pui ca dimineata la ora 6 dragii de soferi se saluta intre ei cu goarnele de tiruri de pe autobuzele alea iesite di uz de zeci de ani de zici ca sunt vapoare care pleaca din port…oare ei nu au copii care inca mai dorm?lipsa de educatie de la primul pana la ultimul si bineinteles lipsa de profesionalism !!!AICI ERA MAREA DILEMA CE SE FAC EI FARA 50 DE BATRANEI DE LA TARA CARE CUMPARA SALAM SI ULEI DE LA PROFI,CA VEZI DOAMNE CU CINE PROSPERA ORASUL SI MAREA AUTOGARA???NISTE NESIMTITI
Autogara in mijlocul orasului ???? Punctul 1:care oras ? Punctul 2: mergeti in Brasov in fata Aro Palace si ve-ti descoperi cat de mult va inselati ! Sa nu mai vorbim de autogara 2 Codreanu care este in zona semicentrala ! Inainte de a vorbiti informativa !
Rog pe toti cei care vin aici cu tot felul de comentarii nejustificate, daca chiar le pasa de soarta orasului, sa participe la sedintele CL si sa vada si sa se convinga cum se desfasoara acestea, care sunt opiniile consilierilor PNL si sa nu comenteze in functie de manipularile unora. Pana acum am tacut, dar de acum voi aduce la cunostinta societatii civile buhusene cum stau lucrurile!
Sa se mute târgul săptămânal pe terenul de langa Penny Market!
E destul de central…