Deși toată lumea știe acest lucru, poliția română a început o campanie de informare vis-a-vis de alegerile ce vor avea loc anul acesta. Nu de puține ori oamenii au votat pentru bani sau pentru bunuri, iar unii s-au ales chiar cu dosare penale.
Polițiștii buhușeni au discutat cu oamenii despre aceste aspecte, împărțind și pliante în acest sens.
“În contextul desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din România (în ziua de 10 iunie 2012), Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice, organizează o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor români ce drept de vot cu privire la riscurile nerespectării legislaţiei referitoare la procesul electoral. Aceasta se va desfăşura, la nivel naţional, în perioada 10 mai – 10 iunie a.c., sub genericul „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”.
Obiectivele acestei campanii sunt informarea cetăţenilor asupra sancţiunilor legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei electorale şi conştientizarea acestora pentru asigurarea unui proces electoral legal.
Campania se adresează în general tuturor cetăţenilor români cu drept de vot, şi în special tinerilor care împlinesc 18 ani, celor care votează pentru prima dată, populaţiei cu drept de vot din mediul rural, membrilor formaţiunilor politice sau voluntari ai acestora, tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale.” Comunicat Politia Romana
Se duc peste tot dar unde da Adrian bere si mici cu dubele de ce nu se duc??????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Este ceva de nepermis ceea ce face actualu primar sa ameninte lumea pe strada .Si cei de la politie de ce nu iau masuri si in acest caz .Sunt subordonati de primarie nu.Eu nu tin nici cu Adrian nici cu.actualul primar,dar ceea ce face acest om de 12 ani ni mai poate continua.S au imbogatit pe spatele orasului este adevarat .Dar trebuie sa nu mai acceptam asta si in urmatorii 4 ani.Trebuie sa ne trezim la realitate.
bine mai spui bravoo
Dar unde locuie?te tu?in Buhusi?eu nu am auzit de amenin?ari pe strada?dar de Adrian am auzit ca merge si da carnati si salam la oameni. Sa mearg? poli?ia dup? ei,sa-i bage la zdup sa se termine cu mita asta electoral?! Nu mai veni?i voi aici aparatorii lui Adrian,cine greseste sa pl?teasc?!
Mediatrizati voi degeaba aceste aspecte,oricum nu va fi nimeni pedepsit asta este apa de ploaie,pacat de banii alocati acestei campanii.Vi se pare ca interveniti cu operativitate la evenimente ,eu unul ma indoiesc de acest lucru,toti sunteti numai dupa capatuiala asta se poate vedea in fiecare zi de miercuri cand nu va mai satura dracu de plocoane in targul saptamanal ( a se vedea aici tot felul de lucruri si obiecte care se comercializeaza in targul saptamanal care csunt luate cu japca de la comercianti) Oare unde sunt cei de la SIPI ca sa va monitorizeze si sa va toarne, se pare ca dorm ,dormioar somnul de veci .Sa va fie rusine! Ar trebui sa fiti un exemplu pt. cetateni dar in cele mai multe cazuri lasati de dorit,umblati mai toti cu alcoolul in cap si de multe ori si la volan,va afisati in compania interlopilor pentru a va linge pe bot cu ceva.Halal institutie.
In sfarsit politistii fac altceva in afara faptului sa se ia de copiii care mananca seminte pe banca, parcheaza pe trecere si se plimba cu masina aiurea prin oras.
trezitiva si voi oameni buni… nu mai suntem in 89.chiar am ajuns sa stam sa asteptam carnati si mici de la adrian sau de la oricare altul??? cred ca fiecare din noi avem de mancare acum.nu asa se castiga mituind oamenii cu carnati si bere,ci prin fapte.si nu cred ca primarul a amenintat cu ceva pe cineva.nici macar nu au facut vreo actiune PSD doar celelate partide au iesit cu pliante si pachete.
mai bine analizati ce sa facut si ce se va face in viitor pt orasul nostru pt ca aici traim si vom mai trai si dupa alegeri.
mici si berea va satura o zi,proiectele si planurile de modernizare a orasului vor dura sute de ani
In primul rand, ar trebui un loc amenajat ptr campania electorala, nu sa se lipeasca toate fetele in tot orasul (se numeste loc de afisaj electoral, daca nu ma insel). In al doilea rand, cand se va vota, vor fi fel de fel de mascarici la “portile” sectiilor de votare, care vor promite bani, suc, sampanie, in schimbul votului (poza pe telefon= dovada ca ai votat cu cine au zis ei). Ideea e ca e un delict, insa nu este nimeni tras la raspundere! Sper sa nu ajunga toti taranii primari! Si asa nu platesc apa, gaz, etc.
bai alexa dragul vostru primar Turcea a plecat azi dimineata la manastiri cu oameni mai in varsta din bodesti ii duce sa vada locuri mai frumoase nu orasul nostru mizer si plictisitor, el merge mai pe sest .
Nu te supara alexa fii mai realist ,orcine ar iesi, tot la fel stau lucrurile.