Microinterviuri

2.248

The Economist îmi spune – dupa „eroarea legislativa” comisa de Camera Deputatilor, care a votat TVA de 5% la alimentele de baza si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei – ca gestul „a parut ziua pacalelilor de 1 aprilie”, fiind un model de „cum sa nu conduci o tara”. Ce-i de facut, pentru a evada din cosmar? În cautarea solutiei, m-am adresat unor spirite luminate… Pe Mark Twain l-am gasit relaxat, ca de obicei. Amice, zic, alesii mei au trecut de la drama la comedie. Cum îi putem vindeca? Mark e scurt: „Sa zicem ca esti un idiot. si sa zicem ca esti membru al Parlamentului. Dar asta înseamna deja ca ma repet” E clar: Mark a uitat din ce tara sunt. E prea relaxat. Ma apropii de Winston Churchill, care, printre doua fumuri de pipa, îmi explica faptul ca alesii au fost întelepti: „Eu cred ca o tara care încearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stând într-o galeata, încearca sa se ridice tragând de mâner”. Voltaire, în pofida curajului sau proverbial, îmi citeaza, evaziv, dintr-un manual clasic de guvernare: „În general, arta de a guverna consta în capacitatea de a lua cât mai multi bani de la o parte dintre cetateni, pentru a o da altora”. Schimb registrul si întreb altfel corul înteleptilor: de ce are nevoie tara asta pentru a evada din incompetenta? Edward Langley îsi ridica vocea sa baritonala si rosteste fara replica: „De mai multi politicieni fara loc de munca”. Totusi, intervin eu, e democratie, nu putem renunta la Parlament… James Bovard îmi pune amical mâna pe crestet si zice: „Democratia trebuie sa însemne mult mai mult decât doi lupi si o oaie care voteaza ce sa manânce la cina”. Provoc din nou: ne îndatoram mult si nu stiu daca e bine… Douglas Casey ma aduce cu picioarele pe pamânt: „Ajutorul extern trebuie înteles ca un transfer de bani de la oamenii saraci din tarile bogate catre oamenii bogati din tarile sarace”. Arunc pe piata o speranta: oare un guvern liberal nu ar fi mai potrivit? Gordon Liddy este sarcastic din cale-afara. Chiar sloboade un hohot de râs: „Un liberal este cineva care se simte îndatorat fata de aproapele sau, care datorie este de acord sa o plateasca din banii tai”. Vazându-ma derutat, Frederic Bastiat îmi da o mâna de ajutor: „Guvernul este o mare inventie prin care toata lumea se chinuieste sa traiasca pe cheltuiala altora”. Bine, dar asta nu-i echitate! Capitalismul asta nici nu prea seamana cu democratia manualelor! Winston Churchill îmi raspunde tot printre doua rotocoale de fum, tot sarcastic: „Raul inerent al capitalismului este împartirea neechitabila a bogatiilor. Bunul inerent al socialismului este împartirea echitabila a saraciei”. Mai am o ultima speranta. Mark, zic, trebuie sa ma întorc totusi cu un raspuns în redactie. Am, si eu, sefii mei, cum ai si tu sef de cazan, de smoala, de… Suntem amici înca din lumea cealalta. Ajuta-ma, Mark. Unul e Twain pe lume… Ce facem cu Parlamentul acesta comedios si ineficient? Mark, tot Mark. Îl doare-n cot de prietenia noastra de pe cele doua tarâmuri, atunci când vine vorba despre sentinte: „Nicio viata, libertate sau proprietate nu este în siguranta, atâta timp cât aparatul legislativ este în sesiune”…
Ion Fercu – desteptarea.ro

2 COMENTARII

  1. Amice, solutia e mai simpla. Nu ai nevoie de spirite asa luminate pentru a afla raspunsul. La hotie si minciuna nu te-ai gindit? Sau nu trebuie sa vorbim de funie in casa spinzuratului?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here