Mama și fiul, pe Golgota singurătății

3.866

reintalnie_18ani

Legea nu mi-a ascultat durerea. Dumnezeu m-a auzit!”

Revenim asupra unei drame. 1996, 2 august. Buhuși. Personaje principale distribuite de destin în roluri de victime: Maria Enache, mamă; Dragoș Vasile, 7 ani, fiu. în gara orașului, din curiozitate, Dragoș urcă într-un tren. Trenul pleacă și Dragoș ajunge în gara Chitila. Urmează un traseu halucinant, de 18 ani: orfelinate, școli, afecțiunea unor familii cu suflet, căutarea disperată a mamei, agresiunea și tăcerea autorităților. Nu doar tăcerea…  Mama anunță dispariția copilului pe 2 august, Poliția înregistrează sesizarea abia pe 8 august, dar n-a rezolvat niciodată nimic. 18 ani de singurătate, de disperare, de viață vecină cu dezastrul sufletului… 18 ani furați din două suflete… O crimă. Punct. Cei doi s-au reîntâlnit pe 4 martie 2014. O ziaristă de la „Jurnalul Național”,  Andreea Sminchise – sărut mâna, Andreea! –  sesizată de mamă și de Mihaela Bădița, o prietenă, a purtat crucea căutării fiului pierdut. Dar până acum, de 18 ani, cei doi, fiul și mama, au  fost condamnații  unei Golgote fără seamăn…

„M-au acuzat că mi-am omorât copilul”

S-o ascultăm pe mamă…     „Dacă nu ieșea colonelul Tapalagă la pensie, se  rezolva totul.  M-a ajutat, un timp, sfidând ordinele superiorilor, și polițistul Emil Vlad; atât.  Am mers cu el prin orfelinate, prin gări. Putea să-și piardă pâinea. Ceilalți polițiști mă întrebau dacă nu cumva cred că joc în filme. Ai înnebunit? Asta mă întrebau mereu. Iar eu tot căutam, tot întrebam, tot mă zvârcoleam. Au fost niște animale! L-am căutat pe copil, prin păduri, cu un câine pe care îl crescuse el. Uneori, câinele nu voia să meargă însă dincolo de gara în apropierea căreia locuiam.  Vezi, mi-a zis cineva, au oprit niște corturari la Racova și am auzit un copil plângând în cort!  Am alergat, dar nu era copilul meu. Apoi, polițiștii m-au acuzat că mi-am omorât copilul. Eram distrusă. M-au mâzgălit cu pixul pe sâni, m-au amenințat ca să recunosc asta. Le-a declarat cineva, ziceau ei,  că a văzut capul copilului în WC-ul din curte. Am adus vidanja  și am vrut să-i torn polițistului în cap o găleată de… Am început iar căutările prin pădurile din Racova. Tot cu acel câine crescut de băiat. Eu scormoneam cu mâinile, câinele cu labele. Am găsit  un sac în care era un cadavru. Am leșinat. Dar era cadavrul unui câine (…) Tot atunci a dispărut din Buhuși un alt copil: Bostan. Nu l-a găsit nimeni până acum. Eu am continuat să sper, să-l caut singură pe fiul meu…”

 „Am umblat împreună cu Dumnezeu”

„Am părăsit Poliția, continuă mama. Nu mai puteam avea încredere în nimeni. Am umblat din gară în gară, din pădure în pădure, din oraș în oraș, din biserică în biserică, din suflet în suflet, am umblat împreună cu Dumnezeu, ani și ani, până când am dat, prin Mihaela Bădița, prietena mea, peste Andreea Sminchise, când am început să sper din nou. Ajunsesem, umblând cu un alt copil în brațe – pe străzi, prin gări, pe trenuri – ca o cerșetoare. Unii mă credeau nebună. Eram nebună de durere, de căutare, de speranță, de dor. După 18 ani, datorită Andreei, care l-a găsit pe  fiul meu, mi-am revăzut fiul. Polițiștii bucureșteni ne-au demonstrat, prin analizele ADN, că suntem mamă și fiu”.  Dragoș stă lângă mama sa și ascultă, ascultă. Încă nu și-a revenit din șocul reîntâlnirii, deși stau de câteva zile împreună. Nu-și poate lua ochii de la mama. Zice simplu, sobru, aproape ca în vis:  „Nu-mi vine a crede că ne-am reîntâlnit! E așa de tânără și frumoasă!”  Mama: „N-am  crezut că este el, cu adevărat, decât atunci când l-am văzut.  Atunci mi-am dat seama că este el. Am leșinat, deși polițiștii bucureșteni mă pregătiseră pentru întâlnire, îmi făcuseră o injecție specială. Am dormit din nou  cu el în pat. Ca în copilărie. înțelegeți asta? Am simțit din nou că am copil, că sunt mama lui, că trăiesc din nou. înțelegeți?…”

 „Hăinuțele și pozele lui  m-au ținut în viață”    

 Dragoș, întreb eu, ai revăzut locurile copilăriei, după 18 ani.  Îți mai amintești ceva? Dragoș:  „S-au schimbat multe… Multe. Mi-am adus aminte de alee; aleea din preajma locuinței. Nu m-am trezit încă din vis. Mi-am adus aminte că mă jucam cu unchiul Alex. L-am recunoscut un pic. Tot ca prin vis, țin minte ceva de grădiniță, am fost la gară, mi-am amintit calea ferată.Totul este însă în ceață; în mare ceață”.  Mama scoate niște poze. Pozele copilăriei lui Dragoș. Dragoș se uită la ele ca și cum ar fi pozele unui străin. Sunt prea de demult. Sunt pozele unei istorii  peste care unii au răsturnat prăpăstii de timp, de uitare. Mama le mângâie, se uită când la pruncul Dragoș, cel din fotografii,  când la chipeșul bărbat, la  Dragoș cel de astăzi. Și nu-i vine parcă a crede. Nici lui Dragoș.  Mama se ridică de pe scaun, deschide un dulap și ne arată o bluziță și o cămășuță. Zice cochetănd iar cu lacrima: „Sunt ale tale, Dragoș! Le-am păstrat mereu. M-au ținut în viață!” Sunt curate ca lacrima. Parcă așteaptă să le îmbrace un copil. „De celelalte hăinuțe, zice iar mama,  m-am despărțit greu. Le-am dat. Pe acestea le-am păstrat.  M-au ținut în viață, înțelegeți? Cu astea am trăit. Hăinuțele astea și pozele m-au ținut în viață. ~n poze și în suflet l-am ținut mereu…”   Mi-au dat lacrimile.  S-a așternut o mare tăcere.  Numai ochii celor doi – ochii fiului, ochii mamei – încercați greu de lacrima timpului, erau totuși ca două lumini care străluceau de bucuria regăsirii. Mama: „Doamne, am avut noroc! Dacă mi-l vindeau prin străinătate, așa cum s-a întâmplat cu alții? Nu-l mai găseam niciodată!”    Noroc?  „Da, zice, am avut noroc. Am avut noroc în toată nenorocirea asta de 18 ani. Am avut noroc, l-am găsit. L-am găsit pentru că am fost mai pricepută decăt polițiștii, pentru că m-a ajutat Andreea, ziarista. N-am omorât pe nimeni până acum, dar îmi vine să omor pe cineva. M-au acuzat că mi-am omorât copilul, m-au hăituit. Cei care m-au acuzat să fie în grija lui Dumnezeu; atât spun. Și să se ducă la muncă; la o altă muncă. Am strigat disperată 18 ani, prin păduri, prin orașe, ziua și noaptea,  dar Legea nu m-a auzit. Mi s-a spus că sunt criminală, că sunt nebună. Doar Dumnezeu m-a ascultat! Acum sunt împreună cu Dumnezeu și cu fiul meu. Mergem împreună peste tot” .

„Da, ca pe un obiect m-au…”

 Dragoș: „Am primit zeci și zeci de telefoane de la prieteni, de la cunoștințe. Au zis că am o mamă foarte frumoasă. Dar nu este doar frumoasă. Are un suflet….” Ultima oară, Dragoș a locuit la Jupânești (Argeș). A avut acolo o familie minunată: Niculae Niculescu. Acum va pleca în Italia, împreună cu mama. Este tehnician în domeniul prelucrării lemnului. Îmi arată și alte diplome și atestate, cu alte specializări.

 Cum, Dumnezeu, Dragoș, zic eu, cum de nu au reușit autoritățile de tot felul – Poliție, Școală, Stare Civilă,  Protecția Copilului etc – cum de n-au reușit  să-ți găsească părinții atâta amar de vreme? Te-au tratat ca pe un obiect. Ți-au eliberat foarte târziu și actele de identitate. Până și un obiect trebuie trecut într-un inventar, dar un om…  Dragoș se uită la mine și zice cu tristețe : „Da, ca pe un obiect…”

18 ani de singurătate, de suferință, de lacrimi, de viață ajunsă la capătul Strigătului. Și toate acestea din cauză că trăim într-o țară în care autoritățile n-au nici măcar o amărâtă zdreanță de suflet, de bun simț.  Priviți către fiul sau fiica de lângă dumneavoastră și imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă o nenorocire v-ar fi despărțit 18 ani… Așa veți înțelege și mai bine drama Mariei  Enache și a fiului ei regăsit, Dragoș Vasile Lupu…

Ion Fercu

3 COMENTARII

  1. Miracolele se întâmpl?. Din p?cate, se întâmpl? dup? ce aproape tot ce e bun a disp?rut din via?a omului. Din fericire, se întâmpl? exact cândomul are mai mult? nevoie de ele. Din pacate, cei care ar trebui nu invata nimic din intamplarea unui miracol. Din fericire, lucrurile nu depind numai de ei. 🙂

  2. Ce Lucian ? Tu esti perfect? Nu gresesti niciodata? Bine ca s au gasit. Romanu e cel mai bun cand vine vorba de orice, fotbal, politica e bun si de politist. Duceti va voi acolo ma si faceti treaba mai buna daca nu va convine perfectilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here