Din cauza pandemiei COVID-19, anul acesta, sărbătoarea Paștelui va avea loc cu respectarea măsurilor de izolare socială. Slujbele vor fi transmise la televizor sau online și va trebui să renunțăm la aprinderea lumânărilor la cimitir pentru cei dragi, trecuți în neființă.
Voluntari vor distribui Lumina Sfântă cetățenilor ce o vor aștepta la poartă sau la ferestre, iar în cazul blocurilor de locuințe, va fi desemnat un reprezentant care va avea echipament de protecție și care va distribui apoi celorlalți vecini.
Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului de 8 persoane. Nerespectarea Ordonanțelor Militare se sancționează cu amendă între 2.000 și 10.000 de lei.
Pompierii din cadrul SVSU Buhuși se alătură voluntarilor din parohii și vor aduce Lumina Sfântă în casele buhușenilor după Înviere.