Locuitorii scării B de la blocul ANL stau fără apă caldă de 4 săptămâni din cauza unei defecțiuni apărute la una dintre pompe.
Aceste locuințe ANL, primele de acest gen din Buhuși, au fost date în folosință în decembrie 2013. Fiecare din cele trei scări de bloc beneficiază de o centrală proprie pentru apă caldă și căldură, la subsol.
La o primă vedere, putem spune că responsabil de buna functionare a acestor blocuri este Consiliul Local Buhuși pentru că locatarii plătesc chiria la casieria primăriei. Administratorului Public Vasile Zaharia a declarat pentru Buhusi.NET că ”Primăria virează banii mai departe la Agenţia Naţională pentru Locuinţe și nu are nicio răspundere în acest sens. Lucrarea se află încă în perioada de garanție și nici nu avem voie să intervenim.”
Pe de altă parte, Ionel Gagu, Directorul General al SC CONCAS SRL Buzău, firma ce a realizat lucrarea, susține că ”Defectarea pompei s-a datorat faptului că schimbătoarele de căldură au fost blocate, răcirea ompei nerealizându-se prin agentul termic. Cauza acestei înfundări este apa ce conține un grad ridicat de calcar și este necesar ca schimbătoarele să fie spălate periodic, atât mecanic cât și chimic cu acid boric.”
Ambele părți spun că centrala nu este gestionată corespunzător, totuși. Dar a cui este vina? Ionel Gagu susține că administrația locală trebuie să angajeze un fochist autorizat care să spele și să întrețină centralele, iar Vasile Zaharia spune că nu este responsabilitatea lor.
Chiriașii de la ANL s-au organizat de la bun început într-o asociație de locatari, ANLOCATO. Aceasta a luat în custodie centralele, fiind o condiție impusă de Primăria Buhuși înainte de repartiție. Deși locatarii sunt, aparent, reponsabilii, centrala este în perioada de garanție. Cine trebuie să suporte costul reparațiilor? Directorul CONCAS, Ionel Gagu promite: ”Vom trimite o echipă să rezolve situația de acolo imediat ce se ridică Codul Roșu de ninsoare de la Buzău. Vom chema și autoritățile locale ca să lămurim întreaga situație.”
Cine este respolsabilul nu este cert, dar în această luptă birocratică există 16 familii ce nu au apă caldă de 4 săptămâni.
Tot cu centralele :))) din tot textul meu :))) cred ca nu a-ti înteles ramânem fara gaz , apa , curent . Hai sa ne concentram pe asta !!! CINE PREIA ???
Domnule Negoita Iulian, mi se pare mie sau ne razi in nas? Ma tot intreb dupa ce inchizi contractele te muti din oras? poate din cei 48 locatari nu toti sunt nebuni dar garantez ca minim 10 se vor ocupa de tine.
In atentia lui Negoita Iulian: -Faptul ca tu ai hotarat sa parasesti postul de Presedinte al ANLOCATO, este o decizie proprie, democratica si rezultata in urma unor convingeri proprii, chiar daca ea a venit pentru unii dintre noi ca o surpriza, mai mult sau mai putin asteptata.Acest text ar fi trebuit sa-l aplici mai sus, in schimbul ‘avertizarii’ ca RAMANEM FARA GAZ, CURENT SI APA. Ca o reflexie asupra celor intamplate in decursul unui an de convietuire la ANL, pot spune ca esti si tu luat prin surprindere de aceste situatii si discutii create in ultima perioada, si te simti nepregatit pentru a gestiona in continuare ceea ce cu totii ne-am dori, adica BUNASTAREA si CONFORTUL. De inlocuit, poti fi inlocuit oricand de unul dintre noi(asa cum spunea candva locatarul Poenariu Vasile catre alti locatari), doar ca niciunul din cei 48 nu doreste sa se confrunte cu probleme ce nu ne apartin, sau cu gestionarea nevoilor celor 48, pentru ca in fata internetului, sau pe la un pahar cu bautura, sustin ideea de INTERES COMUN, dar in realitate fiecare trage pentru el si pentru independenta lor. Cred ca cea mai mare dezamagire a ta, care de altfel te-a determinat sa pui STOP, este si faptul ca ai avut nevoie de noi, sa fim la ultima sedinta, INTR-UN NUMAR CAT MAI MARE, asa cum ai scris in anuntul cu privire la organizarea intalnirii cu noi si cu reprezentantii Primariei, si tocmai ca nu s-a intamplat. Ironic, este faptul ca din cei 16 locatari de la scara B, care au defectiunea la apa calda, s-au prezentat doar 6, dintre care numai 2 erau ‘dependenti’ de apa calda, ceilalti 4 nefiind consumatori(dintr-un motiv, sau altul), ceilalti 10 sustragandu-se de la confruntarea matura ce ar fi avut loc. Ai fost ‘prea bun’ cu unii, intradevar, dar acestia te-au folosit cand au avut nevoie(deranjandu-te uneori chiar si la ora 22.00), iar cand ai avut nevoie tu de ei… Scuza-ma ca am folosit anumite cuvinte mai grele, dar trebuia sa-mi clatesc cumva imaginea creata de gurile rele, si eu, si pentru tine, poate tu nu ai taria sa o spui asa ca mine.
domnul iulian negoita nu are voie sa suspende contractele decit daca se desfiinteaza in mod legal asociatia.daca se intimpla asta si raman fara utilitati din vina ndomniei sale,atunci am un motiv intemeiat sa-l actionez in tribunal(sa-l dau in judecata).asociatia inseamna 48 de familii,nu o singura persoana care sa ia decizii dupa bunul plac.cred ca pina acum am fost prea blind in declaratii si nu am vrut sa supar pe nimeni.eu personal mi-as dorii sa raman fara utilitati din cauza domnului negoita ca mai apoi sa-l pot da in judecata.vad ca nu s-a inteles pina acum ca asociatia asta este formata din 48 de familii cu drept de vot in luarea de decizii,sau cel putin domnul negoita nu a inteles,si continua sa actioneze in numele a 48 de familii dupa bunul lui plac.daca se mai intimpla treaba asta,sunt indreptatit sa-l dau in judecata.si cred ca mai gasesc alti membri ai asociatiei care sa se alature demersurilor mele.dupa atitea discutii care le-am avut aici,nu s-a inteles nimic.si nici nu cred ca o sa se inteleaga ceva atita timp cit interesul comun nu exista.exista o furie nejustificata.descarcata ba pe unul ba pe altul(depinde cine-i ”norocosul”),care nu are nici un sens.nu inteleg jignirile care se aduc unuia sau altuia.nu au nici o legatura cu problemele cu care ne confruntam,si sunt total deplasate.ceea ce ma uimeste este faptul ca in continuare se alimenteaza ura aceasta (care de altfel nu face bine nimanui),indreptata impotriva unuia sau a altuia.intrebarea mea este:PINA LA URMA CINE ESTE VINOVAT CA S-A STRICAT POMPA DE APA CALDA SI CA IULIAN VREA SA PREDEA FUNCTIA DE ADMINISTRATOR?
IULIAN NEGOITA NU ARE DREPTUL SI NU ARE VOIE SA IA DECIZII DE UNUL SINGUR,MAI ALES INTR-O PROBLEMA CARE AFECTEAZA 48 DE FAMILII.NU ESTE NICI LEGAL SI NICI MORAL.EU PERSONAL DACA AM O NELAMURIRE,AM DREPTUL SA-I CER SOCOTEALA.ASTA NU INSEAMNA CA AM CEVA PERSONAL CU EL,SI NICI NU TREBUIE SA SE SPERIE SI SA DEMISIONEZE,DIN CONTRA TREBUIE SA SE BUCURE CA POATE DA EXPLICATII IN ASA FEL IN CIT SA MA LAMUREASCA.DE ACEEA INTREB ACUM ,SI AS VREA SA PRIMESC RASPUN:CARE ESTE MOTIVUL DEMISIEI LUI.EU NU AM INTELES DE CE VREA ACUM SA RENUNTE.DACA GRESESC CU CEVA, VA ROG FRUMOS SA MA LUMINATI.AM SPUS DOAR CE GINDESC EU.ESTE FOARTE POSIBIL SA GRESESC.VA MULTUMESC CA MA-TI SUPORTAT.(UN LOCATAR TURMENTAT)
CONTRACTELE SUNT PE ASOCIATIE? SAU PE PERSOANA FIZICA?CA NU-MI DAU SEAMA CINE LE SUSPENDA-ASOCIATIA SAU DOMNUL NEGOITA?AS VREA SA AFLU SI ASTA.
Ionita, iti dau un sfat prietenesc, pentru ca il meriti mai mult decat altii. NU TE AGITA IN NUMELE CELOR 48. Nu vezi ca nu e toata lumea afectata? Asteapta toti sa le fie descurcata treaba, de tine, de Iulian, de Damian… Unde sunt ceilalti, de ce nu il trag la raspundere pe Iulian, de ce nu se implica ei sa preia portofoliile? Oare chiar nu realizezi ca ‘majoritatea’ de care vorbesti, sunt de fapt niste capuse, si doar instiga la rautate? La suplimentarea caldurii pe scara B, au organizat imediat o adunare, ca sa formeze o ‘majoritate’, profitand ca e ultima zi in care mai pot jongla ceva in avantajul lor, dar la asumarea raspunderii in probleme comune, doar arunca vorbe pe internet si fac discutii, poate pune botu’ vreun fraier si se lupta cu morile de vant si in avantajul lor. Asa ca nu te preocupa prea mult, nu vezi ca nu ai aliati care sa te sustina? Toti stiu doar sa acuze, si sa caute tap ispasitor. Nu te agita, ce patesti tu, vor pati toti, asa ca..ne intalnim la tribunal, sunt de partea ta.
Buna ziua,
Poate ar fi util de stiut pentru cei interesati urmatoarele
Hotarâre nr. 400 din 04/02/2003
aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si functionarea
asociatiilor de proprietari
Monitorul Oficial nr. 311 din 05/08/2003
si
OUG nr. 214/2008 – modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.
si
163/540/23 pag 10-30 -MO nr 194 din 27 martie 2009
eventual cei interesati ar trebui sa caute care sunt eventualele acte normative care pot ajuta la elucidarea problemei.
Toate cele bune