Liceenii buhușeni pornesc prin Europa

1.659

borcea_bun

În perioada septembrie 2013 – iunie 2015, Colegiul „Ion Borcea” Buhuşi implementează proiectul multilateral Comenius „criticART – Young Artists In Emergency”, în parteneriat cu Sonderpädagogisches Zentrum, Viena, Austria – coordonator al proiectului; I.E.S Luis Vives, Valencia, Spania; Amplonius-Gymnasium, Rheinberg, Germania; I.I.S. Liceo Artistico „F. Arcangeli”, Bologna, Italia ; Luleburgaz Ataturk Anadolu Lisesi, Luleburgaz, Turcia; 1st Vocational School of Aghioi Anargiroi, Aghioi Anargiroi, Grecia.

Obiectivele proiectului vizează cooperarea şi înţelegerea interculturală, abordarea critică şi exprimarea opiniilor, sensibilizarea faţă de aspectele europene comune, însuşirea spiritului de iniţiativă şi iniţierea în antreprenoriat.

Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, prin Programul de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii, grantul acordat fiind de 24.000 euro (din care 20% vor fi rambursaţi după finalizarea proiectului şi validarea raportului financiar final). Grupul de lucru al buhuşenilor este constituit din 30 de elevi şi 11 profesori. Sunt prevăzute activităţi permanente. Unele dintre acestea vizează aspecte teoretice legate de criza economică, însă cele mai multe sunt activităţi practice.

Deşi grantul prevede obligativitatea realizării a doar 24 de mobilităţi transnaţionale, dintre care 14 cu elevi, liceenii, sprijiniţi de comunitatea locală, îşi propun să realizeze 40-42 de mobilităţi, dintre care 32-33 cu elevi. Trei profesori buhuşenii au participat deja la reuniunea staff-ului proiectului, la Viena, activităţile fiind într-o interesantă şi utilă derulare.

Acum, prof. Oana Maria Andrei, coordonatorul proiectului, gestionează realizarea mobilităţii transnaţionale din perioada 31 martie – 5 aprilie 2014, cu un grup format din 12 elevi şi 4 profesori, la Lüleburgaz – Kırklareli, în Turcia. Aici, buhuşenii vor participa la un atelier multinaţional. În iunie, buhuşenii îi vor avea ca musafiri pe liceenii din Germania şi Austria, în toamnă vor participa la o nouă mobilitate transnaţională, în Grecia, pentru ca anul viitor să fie oaspeţi ai liceenilor din Valencia.

Ion Fercu

3 COMENTARII

  1. DRAGII MEI BUHUSENI CONTEMPORANI CIND CITESC LUCRURI POZITIVE DESPRE ACTIVITATEA VOASTRA SI A CADRELOR DIDACTICE CARE VA INDRUMA,DESPRE INVATAREA PE VIU A DEMOCRATIEI SI A ALEGERILOR LIBERE DESPRE IESIREA VOASTRA IN STRAINATATE PENTRU A INVATA PE ALTII DIN EXPIERENTA SI REZULTATELE VOASTRE SI DE A INVATA DE LA CEI CU CARE VA INTILNITI DIN EXPIERENTA LOR I-MI CRESTE INIMA DE BUCURIE! MI-A PLACUT IDEEA DE A NU CREIA PROIECTE DE PERSPECTIVA STUFOASE GREU DE REALIZAT SI CARE NU DUC LA REZULTATE ,DUPA UMILA MEA PARERE ALEGETI IN PLANURILE DE VIITOR UN OBIECTIV IMPORTANT SI TOATE FORTELE TREBUIE ORIENTATE SPRE REALIZAREA LUI!SATISFACTIA ESTE SUPREMA SI ENERGIILE CRESC PENTRU REZOLVAREA UNUI ALT OBIECTIV IMPORTANT LA RIND S,S.M.D.CA LA ARMATA PUNCT OCHIT PUNCT LOVIT! SI ASA VETI DEVENI TRAGATOTRI DE ELITA PENTRU A REZOLVA CIT MAI MULTE OBIECTIVE!VA DORESC SUCCESE IN RELIZAREA OBIECTIVELOR PROPUSE!

  2. Domnule Colenberg…Toate postarile dumneavoastra sunt scrise cu caps. Calcati o data tasta Caps Lock… Nu de alta, dar creeaza impresia ca tipati la noi, sau ca doriti sa pareti superior fata de restul lumii . Multumesc.

  3. da… ai dreptate ” g” mai lipseste sa sublinieze sau sa evidentieze. Important este sa stie cum sa faca.
    Poate nu stie care este tasta Caps Look sau poate chiar cum ai zis tu vrea sa iasa in evidenta , nu este rau daca are ceva foarte , foarte important de comunicat… dar chiar de fiecare data??

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here