Iubiometrul

Prezidentul meu i-a zis unui concetatean ca daca acesta si-ar iubi tara, dimpreuna cu mai multi români care au cam uitat ce este amorul de mosie – care nu se-nfioreaza de-a ta spaima, nenorocito de Criza – România ar avea mai multe sanse de progres. Stat-am si gândit-am de unde stia cel care le stie aproape pe toate si chestia asta despre neiubirea de tara a acestui om, dar un amic mi-a zis cam asa, adica tu nu stii, Ioane, ca prezidentul este singurul care are în dotare un iubiometru de mosie? Te lasa masca! N-ai alta sansa decât sa-ti iubesti glia, altfel te face de râsul natiei. Numai ca, iata, un confrate de condei catavencian, jucând rolul unui rumân plecat la diribaua silnico-voluntara în strainatate, îi zice pe sleau unicului posesor de iubiometru ca nici el nu mai este în mare amor cu România, explicând – în stil spumos-estival, scuzati! – si de ce: „Haideti sa va spun ceva, domnule presedinte. Sa stiti ca si noi am iubit-o pe România. Dar, dupa ce noi o tineam de mâna si o plimbam prin parc sub clar de luna recitindu-i din Eminescu, veneau baieti ca dumneavoastra si o mameleau în scara blocului. Si noi am iubit-o pe România, sa stiti! Dar ca orice fata saraca si prostuta, s-a dus dupa aia cu bani. Acuma, ca i s-au lasat tâtele si a facut curul cât China, veniti sa ne-o puneti în brate. Ne pare rau, dar suntem la munca în strainatate!”

Un roman putin cam cinic, Cicero, a spus la un moment dat „Ubi bene, ibi patria”, adica „unde-i bine, acolo-i patria”. Legenda zice ca un revolutionar frantuz a inversat dictonul, spunând „Ibi bene, ubi patria”, adicatalea „e bine acolo unde-i patria”. Eu stiam, prin adolescenta, ca iubirea este armonia a doua suflete care cânta împreuna, o taina a unui duet. Si, ca sa-l tin pe unicul proprietar de iubiometru în suturi de citate, mi-am apropiat apoi zicerea lui Mark Twain, înteleptul acela sugubat: „Iubirea este dorinta irezistibila de a fi dorit în mod irezistibil”. Dar ne mai doreste patria? Nu cumva suntem singurii iubitori în acest duet sacru, de vreme ce patria ne matraseste prin strainataturi pentru a ne lega, cu chiu cu vai, zilele una de alta? Pai ce fel de amor este acesta în care eu vin în fiecare zi cu buchetelul de flori la fereastra balconului, ca un Romeo de buna-credinta, cu sensibilul cord aruncat pe jar, în vreme ce Julieta, de dupa perdele, se destrabaleaza nonstop cu alde Iliescu, Boc, Geoana, Tariceanu, Basescu – na, ca era sa uit de Nastase! – et comp? Seneca – asta a fost un filosof antic, nu un tinichigiu, din pacate – zicea ca daca vrei sa fii iubit, iubeste! E, cum ar glasui ipocrit un Ion Iliescu, precum în povestea aceea cu nici pâine fara munca, nici munca fara pâine. A, stiu ce se spune, în maniera crestina: nu risti nimic daca iubesti fara ca tu sa fii iubit; în felul acesta ne-a iubit Hristos pre noi. Dar, poti sa-i ceri mereu unui om care traieste în regim de infern sa aiba atitudine de sfânt? Eu nu iubesc pe cineva doar pentru ceea ce este, ci si pentru ceea ce sunt eu atunci când suntem împreuna. Dar când patria, prost sfatuita de managerii ei, ma lasa singur, de izbeliste, ba ma mai si haituieste, iubirea de mosie paleste si încep a ma gândi, sfidând unicul iubiometru, daca nu cumva „Ubi bene, ibi patria”…
Ion Fercu – desteptarea.ro