Ioana Suzana Tăutu (Bucătaru) este o tânără din Buhuși cu un hobby întâlnit din ce în ce mai rar: pictura.
La vârsta de 15 ani a realizat primele desene mai „serioase”, în creion, portretele lui Mihai Eminescu și Napoleon, dar astăzi pictează preponderent în acrilice, în tehnica cuțitului.
După cum spune chiar ea, pasiunea i-a fost indusă de fratele ei mai mare și recunoaște că a crescut „în miros de ulei de in fiert și de terebentină, ascultând muzica lui Kitarō și Richard Clayderman”, aceștia fiind preferații lui.
Autocaracterizare…
„Numele meu este Tăutu Ioana Suzana, m-am născut pe meleaguri moldovenești, în orașul Buhuși, în primăvara anului 1986. Tânără și neliniștită, s-ar putea spune. Sunt un inginer cu studii universitare de masterat, nepracticant, un om dintr-o generație confuză, ce cu greu își găsește echilibrul. Cu toate acestea, părinții mi-au format principii strașnice, rezistente, ce-mi vor călăuzi mereu pașii vieții, iar omul de astăzi este investiția lor. Sunt fiică, soție, mamă, soră, fină, nașă, pentru puțini prietenă, și spunându-vă acestea, vă trasez exact delimitarea mea spațio-temporală și spirituală. În rest, mă consider un om simplu, care a realizat bucuria răsăritului și a ciripitului păsărilor din această lume a goanei, oprindu-mă astfel, din fuga mea”.
În perioada 1-12 februarie 2021, două dintre lucrările ei au fost expuse la galeria EKA Moor din Madrid, Spania.
În viitorul apropiat, când „timpurile” vor permite aceste lucru, Suzana își dorește să organizeze o expoziție la Buhuși, la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” sau la Biblioteca Orășenească „George Bacovia”.