Ioan Maric, acasa la liceenii buhuseni

1.659

„Scoala altfel” debuteaza la Colegiul „Ion Borcea” Buhusi inca de vineri, 30 martie, ora 11, când, in amfiteatrul institutiei va avea loc vernisajul expozitiei de pictura a cunoscutului artist Ioan Maric. Moderatorul activitatii va fi Carmen Mihalache, scriitor, redactor sef al revistei Ateneu. Va fi prezent, bineinteles, si pictorul.

Membru a numeroase asociatii si organizatii neguvernamentale, (Academia Artelor Traditionale din România, A.C.A.R. – Strasbsourg, Asociatia Creatorilor Populari din România, Fundatia Artistilor Plastici Naivi Vintila – Arplana, La maison culturelle belgo – roumaine A.S.B.L. etc.), autor a peste 80 de expozitii personale, participant la 566 expozitii colective, Ioan Maric este si detinatorul a numeroase premii, diplome si distinctii civice: 1969 – Premiul III la Salonul International de Arta Naiva – Bucuresti; Medalii de aur la Lugano in 1974, Milano, Venetia – 1973 si Viaregal in 1976; Laureat intre anii 1970 – 2007, al Festivalul National de Arta Naiva; Premiul Special al U.A.P. 1991; Laureat al Salonului International Bucuresti in anii 1999, 2003, 2005 si 2007; Placheta A.C.A.R. Strassbourg 2007; Diploma de onoare Bruxelles; Diploma de excelenta, Parlamentul European 2008, Strassbourg.

O prefata mai nimerita la „Scoala altfel” nici ca se putea. Tocmai de aceea, liceenii privesc aceasta expozitie, ca si vizita lui Ioan Maric si a redactorului sef al revistei „Ateneu”,Carmen Mihalache, ca pe un minunat dar.

Ion Fercu
desteptarea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here