INTERVIU: Andreea, numărul 10 de la „națională”

Dacă ești un buhușean născut în anii ’80 și obișnuiai să joci fotbal pe terenul „de pământ” sau pe cel „de iarbă” de la Școala 4, este imposibil să nu o cunoști pe Andreea Laiu, fata care a înlocuit păpușile cu mingea. Era singura fată de pe teren, dar juca fotbal mai bine decât jumătate dintre băieții de acolo.

Andreea a transformat pasiunea ei din copilărie într-o profesie, a jucat fotbal în unele dintre cele mai puternice campionate din Europa, dar și în Champion’s League.

Deși campionatul este în plină desfășurare, am reușit să-i răpesc Andreei o oră pe Skype pentru a vă putea prezenta povestea ei:

Adrian: Andreea, esti o sportivă cu un palmares de invidiat. Cum a început totul?

Andreea: De când mă știu am fost mai băiețoasă și mi-a plăcut să joc fotbal. Nu mi-au plăcut niciodată păpușile. Țin minte că eram în clasa a 5-a și abia așteptam pauzele de la școala ca să ies pe teren cu mingea. Mai apoi, în 2003, a apărut o competiție națională de fotbal în sală, între licee. Eram în clasa a 11-a și eram la echipa de handbal a liceului. După antrenamente, mai multe fete rămâneam și jucam fotbal, de distracție. Domnul profesor Dantz Crisostom știa asta și ne-a înscris în competiția de fotbal. Cu dânsul antrenor am câștigat etapa pe județ și, mai apoi, etapa pe regiune, pe Moldova, și ne-am calificat la faza finală ce urma să se desfășoare la București. Acolo obținut locul II pe țară. Am pierdut finala, după loviturile de la 7 metri,  în fața liceului din Sfântul Gheorghe. Nu ne așteptam, dar la finală am avut și o galerie foarte frumoasă formată din colegi, prieteni și profesori. A fost chiar și primarul.

Adrian: Competiția asta a fost rampa de lansare, dar cum au evoluat lucrurile ulterior?

Andreea: Fotbalul feminin era în plină dezvoltare la momentul acela. La faza finală au venit mai mulți antrenori de la echipele de top din țară. La doar câteva zile după finală, m-au sunat de la mai multe echipe de fotbal feminin printre care de Târgu Jiu, Constanța și Cluj. Deși cei de la Târgu Jiu mi-au oferit condiții mai bune, am ales să merg la Cluj Napoca, mai ales pentru că sora mea era la facultate acolo. Clujana era campioana României și juca în Champion’s League de doi ani.  Câteva fete de la echipa din Buhuși au fost chemate la lotul național pentru un meci amical cu Republica Moldova. Am fost eu, Andreea Chirilă, Marilena Căprioară și Alina Arteni. După acest meci, m-au mai chemat doar pe mine și am jucat la „națională” pentru 10 ani. În septembrie 2004 m-am mutat la Cluj Napoca și am făcut clasa a 12-a acolo. Clujana era, pe departe, cea mai bună echipă din țară. Aici am câștigat de cinci ori campionatul, de patru ori Cupa României și am jucat în UEFA Champion’s League.

Adrian: Cum sunt condițiile din fotbalul feminin din România? Salariul fetelor se apropie de cel al băieților?

Andreea: Fotbalul feminin din România este, totuși, la început și nu putem să vorbim despre sumele pe care le auzim la televizor la băieți. În 2009 am acceptat un contract la campioana din Cipru, Apollon Limassol. Salariul era de 10 ori mai mare aici decât ce primeam în țară. Am câștigat tot ce era de câștigat aici, iar in UCL am ajuns până în șaisprezecimi. Deși nivelul fotbalului cipriot este mai slab, condițiile de pregătire erau mult mai bune.

Adrian: După căldura din Cipru ai ales să joci mai mult prin nordul Europei. De ce?

Andreea: Fotbalul nordic este mai apropiat de stilul meu de joc, mai rapid și mai agresiv. Nu sunt o jucătoare tehnică. După cinci ani în Cipru am simțit că m-am plafonat și mi-am spus că pot mai mult. Am mers în Norvegia, la echipa de primă liga Amazon Grimstad. A fost o experiență foarte bună, incomparabilă cu cele din România și Cipru. Deși am fost golghetera echipei în acea ediție de campionat, nu mi-au oferit mai mult și am decis să plec. Am jucat trei luni în Rusia, la WFC Rossiyanka și apoi în Islanda. Din toamna trecută sunt în Israel, joc pentru F.C. Kiryat Gat.

Adrian: Ai purtat tricoul cu numărul 10 foarte mulți ani la echipa națională de fotbal feminin a României…

Andreea: Am jucat atacant sau mijlocaș de bandă. Ultima dată am fost convocată în 2014 și dacă nu m-au chemat când jucam în Norvegia, al treilea campionat din Europa, după Germania și Suedia, nu cred că mă vor mai chema. Bugetul este mic și este mai greu să chemi straniere. Momentan sunt doar trei fete din afara țării în lot. În toți acești ani, am călătorit în foarte multe locuri din Europa, locuri în care nu aș fi avut posibiliatea să ajung altfel.

Adrian: La final vreau să te întreb unde te vezi peste 10 ani?

Andreea: După ce mă retrag din activitate, aș vrea să continui în domeniu. Am făcut cursurile de antrenori, dar nu cred că mă ajută caracterul (n.r. râde). Mi-aș dori să deschid o academie de fotbal în țară, poate chiar la Buhuși. Nivelul fotbalului românesc feminin este în continuă creștere și din ce în ce mai multe fete joacă fotbal.