Ieri, 24 decembrie, la ora 21:24, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Buhuși a fost anunțat de producerea unui incendiu pe strada Mihai Viteazu, la containerul unde se depozitează hartie și carton.
Pompierii buhușeni au acționat prompt, focul fiind stins în mai puțin de 5 minute. Este pentru a doua oară când acest container arde, prima dată fiind în urmă cu doi ani.
Poliția a deschis o anchetă pentru stabili condițiile în care a izbucnit incendiul.