Hotărîre a Consiliului Local Nr: 99 / 10 Decembrie 2015
privind aprobarea prelungirii anuale prin acte adiţionale a contractelor de închiriere pentru spaţii şi următoarele categorii de terenuri:
agricole (intravilan, extravilan), amplasare chioşcuri, amenajare copertine pe trotuare, terenuri utilizate în scop utilitar (persoane juridice, fizice)
Consiliul Local Buhuşi, jud.Bacău, întrunit în ședință ordinară;
Având în vedere:
– Adresa nr.34355/16.11.2015 către Comp. Agricol;
– Raportul de specialitate nr.34356/16.11.2015 al Serviciului Urbanism şi al Comp. Agricol;
– Expunerea de motive nr. 34357/16.11.2015 a Primarului oraşului Buhuşi;
– Anexa nr.15 la H.C.L nr.88/29.10.2015 privind aprobarea impozitelor, taxelor locale şi a amenzilor prevăzute de Legea nr. 227/08.09.2015 privind Codul fiscal, a taxelor extrajudiciare de timbru prevăzute de Legea nr.117/1999, a taxelor de timbru prevăzute de O.U.G. nr.80/2013, modificată prin Legea nr. 138/15.10.2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal, O.G. nr. 2/12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificarile și completările ulterioare şi a altor taxe locale care constituie surse de venit ale bugetului local pentru anul 2016;
– Prevederile Legii Nr.213/1998 – privind bunurile proprietate publică – cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea Nr.273/2006 – privind finanţele publice locale – cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr.24/2007 – privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor;
– prevederile Noului Cod Civil aprobat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 – Republicată şi modificată prin Legea nr. 71/2011;
– prevederile Legii nr.571/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare privind Codul Fiscal;
– prevederile H.G.R. nr.1861/29.12.2006 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HGR nr.44/2004;
– Legea nr.195/2006 – Legea cadru a descentralizării;
– prevederile art.21 şi art.28 din HCL nr.48/30.04.2009 privind „Metodologia de organizare şi desfăşurare a licitaţiei publice deschise pentru închirierea unor terenuri, spaţii comerciale şi a terenurilor aferente, aparţinând domeniului public şi privat al localităţii”;
– Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Buhuşi;
– În baza dispoziţiilor art.9, art.10, art.27, art.36, alin.2, lit.c), alin.5, lit.a, b, alin.9, art.45 şi art. 115, alin.1, lit.b) din Legea nr.215/2001 – privind administraţia publică locală – republicată şi modificată;
HOTARĂȘTE :
Art.1. Se aprobă prelungirea prin acte adiţionale a contractelor de închiriere aflate în derulare pentru spaţii şi pentru următoarele categorii de terenuri, conform anexelor de mai jos:
a) – agricole (intravilan, extravilan) – Anexa 1.
b) – amplasare chioşcuri – Anexa 2.
c) – terase de vară – Anexa 3.
d) – terenuri utilizate în scop utilitar (persoane juridice, fizice) – Anexa 4.
e) – spaţii – Anexa 5.
f) – terenuri închiriate cu destinaţie păşune – Anexa 6.
Art.2. Se aprobă ca prelungirea contractelor de închiriere să se efectueze pe o perioadă de maxim 1 an, având în vedere îndeplinirea obligatorie de către chiriaşi a următoarelor condiţii:
– Plata la zi a chiriei datorate pentru bunul imobil închiriat.
– Plata la zi a tuturor taxelor şi impozitelor locale datorate, altele decât chiria stabilită prin contract.
– Respectarea celorlalte articole din Contractul iniţial de închiriere.
Art.3. În cazul în care Comisia de aplicare a legilor fondului funciar solicită teren disponibil pentru a fi retrocedat persoanelor îndreptăţite, în compensare, autoritatea executivă poate să procedeze la rezilierea Contractelor de închiriere, acolo unde este cazul.
Art.4. Se împuternicește autoritatea executivă să prelungească prin acte adiţionale contractele de închiriere în derulare pentru spaţii şi categoriile de teren conform anexelor menţionate la art.1, precum şi încheierea prin negociere directă de contracte de închiriere, în cazul depistării unor suprafeţe de teren ocupate de construcţii uşoare (magazii, chioşcuri, etc.) şi care sunt proprietatea persoanelor fizice sau juridice ( dovedite prin contracte de vânzare cumpărare, contracte de donaţii, sentinţe civile definitive şi irevocabile, etc) şi care la această dată nu pot dovedi prin nici un mijloc modalitatea de deţinere a terenului. De asemnea, aceleaşi prevederi de mai sus se vor aplica şi în cazul terenurilor agricole (intravilan, sau extravilan),în cazul teraselor de vară, precum şi în cazul terenurilor utilizate în scop utilitar (atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice) şi a terenurilor cu destinaţie păşune.
Art.5. Se aprobă ca celelalte prevederi ale Contractelor de închiriere în derulare să rămână în vigoare.
Art.6. Prezenta Hotărâre poate fi atacată în condiţiile legii la instanţa de contencios administrativ competentă, în a cărei rază teritorială se află bunurile.
Art.7. Prezenta Hotărâre va fi afişată la sediul C.L.B, va fi comunicată Primarului Oraşului Buhuşi, înstituției Prefectului – Judeţul Bacău în vederea exercitării controlului de legalitate şi va fi dusă la îndeplinire de către compartimentele de specialitate din cadrul instituţiei.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
IOAN ANDREI
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL ORAȘULUI,
Cons. Jur. OANA MIHAI
Hotărârea nr.99
Din 10.12.2015