Hotărîre a Consiliului Local Nr: 127 / 29 Septembrie 2016
privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare general al Complexului de Servicii Comunitare, aflat în subordinea Consiliului Local Buhuși
Consiliul Local Buhuşi, Judeţul Bacău, întrunit în ședință ordinară;
Având în vedere:
– raportul nr.31169/14.09.2016 al dnei Mihai M. Roxana – Șef Serviciu Complexul de Servicii Comunitare Buhuși;
– expunerea de motive nr.31828/14.09.2016 a Primarului oraşului Buhuşi;
– H.G. nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, modificată și completată;
– HCL nr.84/2006 privind înfiinţarea şi organizarea Serviciului Public de Asistenţă Socială al oraşului Buhuşi;
– art.40 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr.477/2004, privind Codul de conduita a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice ;
– Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
– H.C.L. nr.79/29.08.2002 privind înființarea Complexului de Servicii Comunitare Buhuși;
– Legea Asistenței sociale nr.292/2011, modificată și completată;
– Legea nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, modificată și completată;
– HCL nr.11/2016 aprobarea funcţiilor publice, organigramei şi statelor de funcţii pentru Aparatul de specialitate al primarului şi pentru serviciile subordonate Consiliului Local Buhuşi;
– Dispoziţia nr.169/25.02.2014 privind aprobarea Codului etic și de integritate al funcționarilor publici și al personalului contractual din cadrul Primăriei orașului Buhuși;
– Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată și modificată;
– Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată și modificată;
– Ordinul nr.25/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrele de zi pentru copiii cu dizabilităţi, modificat și completat;
– Ordinul nr.24/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrele de zi, modificat și completat;
– Ordinul nr.289/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standard, modificat și completat;
– rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Buhuşi;
– în baza art.36, alin.2, lit.a, alin.3, lit.b, art.45, art.48, alin.2 și art. 115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001 – privind administraţia publică locală – republicată şi modificată
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Regulamentul – cadru de organizare și funcționare general al Complexului de Servicii Comunitare, aflat în subordinea Consiliului Local Buhuși, conform anexei – parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezentul Regulament va fi adus la cunoştinţă sub semnătură personalului contractual din cadrul Complexului de Servicii Comunitare, aflat în subordinea Consiliului Local Buhuși.
Art.3. Prezenta Hotărâre poate fi atacată în condiţiile legii la instanţa de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile.
Art.4. Prezenta Hotărâre va fi afişată la sediul Consiliului Local Buhuşi, va fi comunicată Primarului Oraşului Buhuşi, Instituţiei Prefectului – Judeţul Bacău în vederea exercitării controlului de legalitate şi va fi dusă la îndeplinire de către compartimentul de specialitate din cadrul instituţiei.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
MIHAI PRISTAVU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL ORAȘULUI,
Cons.Jur.OANA MIHAI
Hotărârea nr.127
Din 29.09.2016
ANEXA
LA H.C.L. NR.127/29.09.2016
Regulament-cadru de organizare si functionare –R.O.F.general
Complexul de Servicii Comunitare Buhusi-C.S.C.Buhusi
ARTICOLUL 1
Definiţie
(1) Regulamentul de organizare şi funcţionare este un document propriu al Serviciului social „Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi”
„Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi”a fost infiintat in subordinea Consiliului Local Buhusi prin H.C.L.nr.79/29.08.2002, in vederea asigurarii functionarii acestuia cu respectarea standardelor minime de calitate aplicabile si a asigurarii accesului personelor beneficiare la informatii privind conditiile de admitere, serviciile oferit, etc.
Prevederile prezentului Regulament sunt obligatorii atat pentru persoanele beneficiare, cat si pentru angajatii centrului, si dupa caz, pentru membrii familiiilor beneficiarilor, reprezentantilor legali, vizitatori.
ARTICOLUL 2
Identificarea serviciului social
Serviciul social „C.S.C.Buhusi”, înfiinţat şi administrat de Consiliul Local Buhusi,
Furnizorul Serviciul Public de Asistenta Sociala Buhusi( S.P.A.S. Buhusi),acreditat conform Certificatului de acreditare Seria AF, nr 000598, CUI 19127839, din data de 10.04.2014.
Complexul de Servicii Comunitare Buhusi (C.S.C.Buhusi) este format din 4 centre :
• Centrul de zi pentru copilul aflat in dificultate- cod 8891
• Centrul de ingrijire si recuperare de zi pentru copilul cu dizabilitati- cod 8891
• Centrul de consiliere –cod 8899
• Centrul de planning familial si educatie contraceptiva- cod 8899
ARTICOLUL 3
Scopul serviciului social
Scopul serviciului social „„Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi” este protectia sociala a beneficiarilor:copii aflati in dificultate,copii cu dizabilitati si familiile acestora,prin prevenirea abandonului si a institutionalizarii copilului prin mentinerea copilului in familie;asigurarea unui suport social.educational copiilor aflati in dificultate si famiilor acestora;asigurarea unor conditii superioare de ingrijire si recuperare a copiilor cu dizabilitati;consilierea in vederea elaborarii de conduit participative a parintilor prin cresterea nivelului de implicare si a responsabilitatii familiei.
ARTICOLUL 4
Cadrul legal de înfiinţare, organizare şi funcţionare
(1) Serviciul social „ Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi”funcţionează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale reglementat de Legea nr. 292/2011,legea asistentei sociale, cu modificările ulterioare, precum şi ale altor acte normative secundare aplicabile domeniului, legea nr.217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, legea nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
2) Standarde minime de calitate aplicabile:standarde minime obligatorii privind centrele de zi pentru copiii cu dizabilitati-Ordinul nr.25 din 9 martie 2004;standarde minime obligatorii pentru centrele de zi-Ordinul nr.24 din 4 martie 2004;standarde minime obligatorii privind centrele de consiliere si sprijin pentru parinti si copii-Ordinul nr.289 din 6 iulie 2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centru de consiliere si sprijin pentru parinti si copii.
(3) Serviciul social „Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi”a fost infiintat in subordinea Consiliului Local Buhusi prin H.C.L.nr.79/29.08.2002 si a ServiciuIui Public de Asistenţă Socială (SPAS).
ARTICOLUL 5
Principiile care stau la baza acordării serviciului social
(1) Serviciul social „ Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi.” se organizează şi funcţionează cu respectarea principiilor
generale care guvernează sistemul naţional de asistenţă socială, precum şi cu principiile specifice care stau la baza acordării serviciilor sociale prevăzute în legislaţia specifică, în convenţiile internaţionale ratificate prin lege şi în celelalte acte internaţionale în materie la care România este parte, precum şi în standardele minime de calitate aplicabile.
(2) Principiile specifice care stau la baza prestării serviciilor sociale în cadrul „ Complexului de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi” sunt următoarele:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului persoanei beneficiare;
b) protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia şi demnitatea personală şi întreprinderea de acţiuni nediscriminatorii şi pozitive cu privire la persoanele beneficiare;
c) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării persoanei beneficiare;
d) deschiderea către comunitate;
e) asistarea persoanelor fără capacitate de exerciţiu în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
f) ascultarea opiniei persoanei beneficiare şi luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont, după caz, de vârsta şi de gradul său de maturitate, de discernământ şi capacitatea de exerciţiu
g) promovarea unui model familial de îngrijire a persoanei beneficiare;
h) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a persoanei beneficiare;
i) preocuparea permanentă pentru scurtarea perioadei de prestare a serviciilor, în baza potenţialului şi abilităţilor persoanei beneficiare de a trăi independent;
j) încurajarea iniţiativelor individuale ale persoanelor beneficiare şi a implicării active a acestora în soluţionarea situaţiilor de dificultate;
l) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
m) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale;
n) responsabilizarea membrilor familiei, reprezentaţilor legale cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de întreţinere;
o) primordialitatea responsabilităţii persoanei, familiei cu privire la dezvoltarea propriilor capacităţi de integrare socială şi implicarea activă în soluţionarea situaţiilor de dificultate cu care se pot confrunta la un moment dat;
p) colaborarea centrului/unităţii cu serviciul public de asistenţă socială.
ARTICOLUL 6
Beneficiarii serviciilor sociale
(1) Beneficiarii serviciilor sociale acordate în „ Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi” sunt:
a) copii aflati in dificultate si familiile acestora.
b) copii cu dizabilitati si familiile acestora.
(2) Condiţiile de acces/admitere în centru sunt următoarele:
a) acte necesare-cerere de inscriere,copie dupa buletinele parintilor, copie dupa certificatul de nastere a copilului,adeverinta medicala.
Cererea este inregistrata si aprobata de Primarul UAT Buhusi, dupa ce primeste viza sef serviciului C.S.C.Buhusi.
b) Copiii cu dizabilitati sunt admisi pe baza Certificatului de incadrare in grad de handicap/recomandarilor medicale,
(3) Condiţii de încetare a serviciilor – la cererea parintilor/reprezentantilor legali ai copilului.
(4) Persoanele beneficiare de servicii sociale furnizate în “Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi” au următoarele drepturi:
a) să li se respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, fără discriminare pe bază de rasă, sex, religie, opinie sau orice altă circumstanţă personală ori socială;
b) să participe la procesul de luare a deciziilor în furnizarea serviciilor sociale, respectiv la luarea deciziilor privind intervenţia socială care li se aplică;
c) să li se asigure păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor furnizate şi primite;
d) să li se asigure continuitatea serviciilor sociale furnizate, atât timp cât se menţin condiţiile care au generat situaţia de dificultate;
f) să li se garanteze demnitatea, intimitatea şi respectarea vieţii intime;
g) să participe la evaluarea serviciilor sociale primite;
h) să li se respecte toate drepturile speciale în situaţia în care sunt minori sau persoane cu dizabilităţi.
(5) Persoanele beneficiare de servicii sociale furnizate în” Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi” au următoarele obligaţii:
a) să fie protejaţi de lege atât ei, cât şi bunurile lor, atunci când nu au capacitate de furnizeze informaţii corecte cu privire la identitate, situaţie familială, socială, medicală şi economică;
b) să participe, în raport cu vârsta, situaţia de dependenţă etc. la procesul de furnizare a serviciilor sociale;
c) să contribuie, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la plata serviciilor sociale furnizate, în funcţie de tipul serviciului şi de situaţia lor materială;
d) să comunice orice modificare intervenită în legătură cu situaţia lor personală;
e) să respecte prevederile prezentului regulament.
ARTICOLUL 7
Activităţi şi funcţii
Principalele funcţii ale serviciului social „ Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi” sunt următoarele:
a) de furnizare a serviciilor sociale de interes public general/local, prin asigurarea următoarelor activităţi:
1. reprezintă furnizorul de servicii sociale în contractul încheiat cu persoana beneficiară;
2.ingrijirea,educarea si formarea personalitatii copilului;
3 .asistenta educationala,sociala,psihologica,logopedica,kinetoterapie, medicala;
4 socializare,consiliere;
b) de informare a beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, autorităţilor publice şi publicului larg despre domeniul său de activitate, prin asigurarea următoarelor activităţi:
1.actiuni informative la postul local de tv.;
2.activitati cu/la scolile din oras;
3.spectacole pentru beneficiarii nostri;
4. elaborarea de rapoarte de activitate;
c) de promovare a drepturilor beneficiarilor şi a unei imagini pozitive a acestora, de promovare a drepturilor omului în general, precum şi de prevenire a situaţiilor de dificultate în care pot intra categoriile vulnerabile care fac parte din categoria de persoane beneficiare, potrivit scopului acestuia,
d) de asigurare a calităţii serviciilor sociale prin realizarea următoarelor activităţi:
1. elaborarea instrumentelor standardizate utilizate în procesul de acordare a serviciilor;
2. realizarea de evaluări periodice a serviciilor prestate;
ARTICOLUL 8
Structura organizatorică, numărul de posturi şi categoriile de personal
(1) Serviciul social „ Complexul de Servicii Comunitare Buhusi- C.S.C.Buhusi” funcţionează cu un număr de 9 angajati- total personal, conform prevederilor
Hotărârii consiliului local,din care:
a) personal de conducere: sef serviciu C.S.C.Buhusi-1
b) personal de specialitate de îngrijire şi asistenţă; personal de specialitate şi auxiliar-6
c) personal cu funcţii administrative, gospodărire, îngrijire, întreţinere-reparaţii, deservire-2
d) voluntari
1. Structura organizatorică, numărul de posturi şi categoriile de personal care funcţionează în cadrul centrului se aprobă, după caz, prin:
a) hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale prin care s-a aprobat înfiinţarea centrului HCL NR79/29.08.2002.
(2) Raportul angajat/beneficiar este de- 9 angajati la aprox 50 beneficiari, fara a se lua in calcul nr.de beneficiari ambulatori logopedie si kinetoterapie.
ARTICOLUL 9
Personalul de conducere
(1) Personalul de conducere al C.S.C.Buhusi este:
a) sef serviciu-1;
(2) Atribuţiile personalului de conducere sunt:
a) asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţilor desfăşurate de personalul serviciului şi propune organului competent sancţiuni disciplinare pentru salariaţii care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile, cu respectarea prevederilor legale din domeniul furnizării serviciilor sociale, codului muncii etc.;
b) elaborează rapoartele generale privind activitatea serviciului social, stadiul implementării obiectivelor şi întocmeşte informări pe care le prezintă furnizorului de servicii sociale;
c) propune participarea personalului de specialitate la programele de instruire şi perfecţionare;
d) colaborează cu alte centre/alţi furnizori de servicii sociale şi/sau alte structuri ale societăţii civile în vederea schimbului de bune practici, a îmbunătăţirii permanente a instrumentelor proprii de asigurare a calităţii serviciilor, precum şi pentru identificarea celor mai bune servicii care să răspundă nevoilor persoanelor beneficiare;
e) întocmeşte raportul anual de activitate;
f) asigură buna desfăşurare a raporturilor de muncă dintre angajaţii serviciului/centrului;
g) propune furnizorului de servicii sociale aprobarea structurii organizatorice şi a numărului de personal;
h) desfăşoară activităţi pentru promovarea imaginii centrului în comunitate;
i) ia în considerare şi analizează orice sesizare care îi este adresată, referitoare la încălcări ale drepturilor beneficiarilor în cadrul serviciului pe care îl conduce;
j) răspunde de calitatea activităţilor desfăşurate de personalul din cadrul serviciului şi dispune, în limita competenţei, măsuri de organizare care să conducă la îmbunătăţirea acestor activităţi sau, după caz, formulează propuneri în acest sens;
k) organizează activitatea personalului şi asigură respectarea timpului de lucru şi a regulamentului de organizare şi funcţionare;
l) reprezintă serviciul în relaţiile cu furnizorul de servicii sociale şi, după caz, cu autorităţile şi instituţiile publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie;
m) asigură comunicarea şi colaborarea permanentă cu serviciul public de asistenţă socială de la nivelul primăriei şi de la nivel judeţean, cu alte instituţii publice locale şi organizaţii ale societăţii civile active în comunitate,
o) întocmeşte proiectul bugetului propriu al serviciului ,
p) asigură îndeplinirea măsurilor de aducere la cunoştinţă atât personalului, cât şi beneficiarilor a prevederilor din regulamentul propriu de organizare şi funcţionare;
q) asigură încheierea cu beneficiarii a contractelor de furnizare a serviciilor sociale;
r) alte atribuţii prevăzute în standardul minim de calitate aplicabil.
ARTICOLUL 10
Personalul de specialitate( de îngrijire şi asistenţă) din cadrul C.S.C.Buhusi. Personal de
specialitate şi auxiliar
(1) Personalul de specialitate este format din:
a..educator (234203);
b) asistent medical generalist (325901);
c.asistent social(263501)/ inspector de specialitate;
d. kinetoterapeut (226405);
e. logoped (226603);
f. psiholog (263411);
g. psihopedagog (263412);
(2) Atribuţii ale personalului de specialitate:
a) asigură derularea etapelor procesului de acordare a serviciilor sociale cu respectarea prevederilor legii, a standardelor minime de calitate aplicabile şi a prezentului regulament;
b) colaborează cu specialişti din alte centre în vederea soluţionării cazurilor, identificării de resurse;
c) monitorizează respectarea standardelor minime de calitate;
d) întocmeşte rapoarte periodice cu privire la activitatea derulată;
e) face propuneri de îmbunătăţire a activităţii în vederea creşterii calităţii serviciului şi respectării legislaţiei;
f) alte atribuţii prevăzute în standardul minim de calitate aplicabil, sau de seful ierarhic.
ARTICOLUL 11
Personalul administrativ, gospodărie, îngrijire, întreţinere-reparaţii, deservire din cadrul C.S.C.Buhusi
Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, gospodarire, întretinere,ingrijire etc.este format din:
a) administrator/ muncitor calificat-1
b) ingrijitor-1
Atribuțiile muncitorului calificat sunt:
a.supraveghează buna funcționare a centralei termice, a instalațiilor sanitare, electrice. În caz de avarii/ defecțiuni anunță responsabilii specializați în domeniile respective pentru remedierea situației.
b. repară orice defecțiune care apare, dacă este de competența sa( mobilier, tâmplărie deteriorate, robineți, yale, balamale, etc),
c. administrează și gestionează bunurile existente în unitate( mobilier, instalații sanitare, electrice, termice, perimetrul clădirii),
d. execută lucrări de întreținere a zugrăvelilor, vopsitoriei, amenajarea curții.
e.întrerupe alimentarea cu electricitate, gaz, apa în caz de incendiu sau cutremur,
f.este responsabil al Comisiei pentru situații de urgență.
g.îndeplinește alte atribuții cf Standardelor Minime Obligatorii / atribuții delegate de superiorii ierarhici.
Atribuțiile îngrijitorului sunt:
a.asigură(sub îndrumarea și la explicația asistentului medical) igienizarea spațiului C.S.C.Buhuși( băi,vestiare copii, săli de clasă/ joacă, dormitoare, săli de terapie, birouri, holuri),
b.asigură curățenia permanentă în unitate( matură/aspiră toate încăperile, șterge paianjenii, spală/ șterge geamurile, șterge permanent praful, spală/ șterge și dezinfectează ușile și clanțele ușilor, spală/ șterge și dezinfectează băile,
c.transportă pe circuitul stabilit gunoiul, răspunde de depunerea corectă a gunoiului, curăță și dezinfectează pubelele,
d.Strănge lenjeriile sau alte rufe murdare, le depozitează în recipientele stabilite, transportă rufele murdare la spălat în perioada de somn a copiilor, iar după ce rufele sunt spălate le duce în uscător după ce părinții își iau copiii acasă,
e.acționează în conformitate cu Standardele Minime Obligatorii, primește și soluționează și alte sarcini trasate de conducerea instituției, în limita competențelor profesionale pe care le are.
Personalul administrativ deservește intreaga activitate din C.S.C. Buhuși.
ARTICOLUL 12
Finanţarea centrului
(1) în estimarea bugetului de venituri şi cheltuieli, centrul are în vedere asigurarea resurselor necesare acordării serviciilor sociale cel puţin la nivelul standardelor minime de calitate aplicabile.
(2) Finanţarea cheltuielilor centrului se asigură, în condiţiile legii, din următoarele surse:
a) bugetul local al orasului.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
MIHAI PRISTAVU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL ORAȘULUI,
Cons.Jur.OANA MIHAI
Hotărârea nr.127
Din 29.09.2016