Pe locul intai ! Dar intr-un clasament al degradarii culturale in judet realizat de Desteptarea.
Clasamentul degradarii culturale in judet
1. Hanul de la Gura Orbicului (foto)– este singurul han din Moldova care mai pastreaza forma initiala din perioada sec. XVIII prin zidurile groase de piatra nefasonata, prin dispunerea incaperilor etc. Retrocedarea a facut ca frumosul han sa devina o ruina in doar cativa ani. S-a discutat cu Primaria Buhusi pentru inceperea demersurilor de cumparare a hanului. Care, fireste, spune ca nu are bani.
2. Conacul Gheorghe Buzdugan – citam dintr-un referat realizat de Directia de Cultura Bacau: „Din cauza inflitratiilor, caramida peretilor a început sa se erodeze, fundatiile au crapat, coloanele în stil grecesc si frontoanele cu ornament geometric se naruie încet-încet. Tamplaria cu elemente decorative la nivelul montantilor, al tabliilor si al sprosurilor aroape ca au disparut“. Conacul lui Gheorghe Buzdugan a fost revendicat si castigat de urmasi.
3. Conacul „Secara“ – construit in 1891 in satul Versesti, comuna Sanduleni. Monumentul este izolat de sat, prilej pentru oameni de a fura caramida din cladirea aflata in stare de ruina. Nu exista proiect de consolidare. Si primaria din localitate si chiar propietarul refuza sa faca ceva la cladire.
4. Biserica de lemn lipoveneasca din Plopana – biserica avand hramul „Acoperamantul Maicii Domnului“ este construita in 1790 si este cunoscuta ca „biserica la care nu s-a batut nici un cui din fier“. Se afla intr-o stare avansata de degradare-colaps. Este singura biserica lipoveneasca din judetul Bacau – pana in judetul Braila nu se mai gaseste nici o comunitate de lipoveni si implicit, nici o alta biserica. Nu exista proiect de restructurare.
5. Complexul de instalatii tehnice hidraulice – ansamblu construit la sfarsitul secolului al XIX-lea, functional aproape o suta de ani, ajuns in colaps dupa inundatiile din 2005. Propietarul nu este interesat de refacerea lui.