Gospodăria unui buhușean a fost călcată de hoți pentru a noua oară

1.826

hoti

Hoții sunt perseverenți, din păcate, într-o gospodărie de pe strada Libertății, chiar lângă fosta Autogară. Noaptea trecută, proprietarea buhușeanului B.E. a fost călcată de hoți pentru a noua oară în decursul ultimilor zece ani. Vinovații nu au fost trași la răspundere niciodată.

„Mă simt total neprotejat în acest oraș. Hoții au spart de 9 ori ba magazinul, ba anexele. Când aveam magazinul, în față, am avut și 4 controale în 6 luni, dar eu am nevoie de instituțiile statului să găsească hoții, niciodată nu sunt destule informații. O singură dată am primit o scrisoare și mi-au transmis că au prins hoțul, dar e mort. De 10 ani am tot fac plângeri și aici și la Bacău, dar degeaba. ” – ne-a declarat proprietarul gospodăriei.

Hoții au reușit să pătrundă în trei anexe din curte, iar prejudiciul nu a fost niciodată atât de mare ca acum. Printre lucrurile furate se numără un aparat de sudură, un aspirator de frunze, polizor unghiular 2000w,  polizor unghiular 800w, masină de găurit, fierăstrău vertical, dar și două rucsacuri pline cu mulinete, voblere și alte articole de pescuit. Paguba se ridică la aproximativ 6 000 de lei.

Lucrători din cadrul Poliției Buhuși au prelevat probe de la fața locului și au început ancheta pentru a găsi vinovații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here