Încă din antichitate omul a utilizat substanţe de origine vegetală sau animală cu scopul de a-şi înfrumuseţa corpul şi de a-i conferi atribuţii deosebite, în situaţii cum ar fi războiul sau ritualurile religioase, sau pentru sublinierea apartenenţei la o anumită clasă socială, numele „cosmetică” venind de la cuvântul grec „cosmeo” care înseamnă „a împodobi”.
Puţină istorie
Cu 10000 de ani ÎC, în Egiptul antic, atât femeile cât şi bărbaţii foloseau uleiuri parfumate şi unguente pentru a-şi curăţa şi îngriji pielea şi pentru a masca mirosurile neplăcute ale corpului. Pentru protecţia de arzătorul soare egiptean şi de vânturile uscate, foloseau uleiuri şi creme. În China, cu 3000 ani ÎC, oamenii au început să folosească la vopsirea unghiilor de la degete guma arabică, gelatină, ceară de albine şi ouă, iar femeile din Grecia antică îşi vopseau feţele cu plumb alb şi apoi aplicau dude strivite ca şi ruj. Aplicaţiile de gene false, de obicei făcute din păr de bou, erau de asemenea la modă. În anii 1500 ÎC, chinezii şi japonezii foloseau pudra de orez pentru a-şi înălbi feţele. Sprâncenele erau rase, dinţii vopsiţi în galben sau negru şi vopseaua henna era aplicată pentru a colora părul şi feţele. În Roma antică, oamenii puneau pudră de orz pe coşuri şi grăsime de oaie amestecată cu sânge pe unghii, pentru a le lustrui. În plus, erau la moda băile cu noroi şi unii bărbaţi îşi vopseau părul blond. În secolul al XIII-lea, Elisabeta a Angliei îşi vopsea parul în roşu iar femeile din societate purtau albuşuri de ou pe faţă pentru a crea aparenţa de paloare. În anii 1800 este descoperit oxidul de zinc, care ia locul atât de toxicei pudre de cupru şi plumb. În anii 1900, dorinţa femeilor de vârstă medie de a arăta mai tinere a crescut şi încetul cu încetul cosmetica a devenit o activitate populară, saloanele de frumuseţe au crescut ca număr şi cosmetica a devenit mai accesibilă unui public larg.
Produsele cosmetice în prezent
În ziua de azi, produsele cosmetice sunt folosite pe scară largă, atât de către femei cât şi de către bărbaţi şi copii, industria cosmetică luând un avânt puternic în ultimii ani. Astfel compoziţia marii părţi a cosmeticelor trebuie sa răspundă unor exigente specifice de ordin tehnic, economic, comercial şi de imagine, unul din obiectivele fundamentale fiind acela de a furniza un produs uşor de folosit, care să aibă un aspect plăcut, să fie stabil în timp în ceea ce priveşte culoarea şi consistenţa şi conservabil un timp îndelungat (în jur de trei ani). Pentru a obţine aceste rezultate se utilizează multe ingrediente de origine diferită, sintetice sau naturale. Mai toate produsele cosmetice conţin arome sintetice, adăugate nu numai pentru a obţine un produs care să parfumeze pielea sau părul, ci şi pentru a acoperi mirosurile altor ingrediente. Substanţele sintetice mai sunt utilizate şi pentru a îmbunătăţi aspectul şi consistenţa produsului, sau capacitatea acestuia de a produce spumă, care însă nu au nimic de a face cu eficienţa sau siguranţa în ceea ce priveşte sănătatea.
Dar iată în continuare câteva dintre substanţele sintetice cele mai folosite în industria cosmetică şi de care ar trebui să ne ferim:
– Hidrotoluenul butilat (Butylhydroxytoluol), sau pe scurt BHT, utilizat ca şi conservant atât în cosmetică cât şi în industria alimentară, este o substanţă care se foloseşte ca antioxidant şi este considerat cu potenţial alergogen (adică e capabil să producă alergii);
– Glicerina este o substanţă puternic higroscopică adică are proprietatea de a absorbi sau adsorbi umezeala din aer, folosindu-se ca şi agent de umectare şi fiind de ajutor în reţinerea umidităţii. Problema e că o crema cu glicerina deşi în mod aparent menţine umiditatea pielii la suprafaţă, poate de fapt să reducă umiditatea acesteia mai ales daca aerul din atmosfera este uscat;
– Polietilen glicolul (Polyethilene Glicol) sau PEG şi derivaţii săi cum ar fi PEG-2 Stearat, PEG 7 Glicerilocoat, PEG-8 Beeswax etc., sunt utilizaţi ca şi substanţe emulsifiante, adică substanţe care servesc pentru a amesteca apa şi grăsimile. Ele fac pielea mai penetrabilă la substanţele nocive care ar putea să fie prezente chiar şi în acelaşi produs, de exemplu unii conservanţi sau substanţe derivate din compoziţia lor care se găsesc în interiorul produsului. Unii derivaţi ai PEG care prezintă aceleaşi probleme apar pe etichete sub denumiri terminate în sufixul „-at” urmat de un număr, de exemplu Cetearat-6, Cetat-12, Olat-12, Stearat-2 etc.;
– Propilen glicolul (Propylene Glicol) este un dizolvant, tensioactiv şi agent de umectare derivat din petrol. Se foloseşte ca şi antigel la motoare dar şi pentru multe alte utilizări industriale. În cosmetice are diverse funcţii printre care şi cea de diluant folosit pentru a extrage principiile active din plante. Este capabil să distrugă membranele celulare şi poate cauza diverse probleme cutanate cum ar fi iritaţii sau uscăciuni, chiar folosit în cantităţi mici;
– Grăsimi minerale (Uleiuri minerale, Parafina lichidă, Petrolatumul, Vaselina) derivate din petrol se folosesc mai ales în creme de tipul produselor filmogene anti-deshidratante. Un ulei obişnuit pentru copii e compus de obicei din ulei mineral îmbogăţit cu parfumuri de sinteză. De obicei acestea sunt ocluzive adică împiedică transpiraţia. Sunt foarte răspândite deoarece sunt ieftine, stabile şi conveniente din punct de vedere tehnic dar sunt considerate de mulţi total nepotrivite pentru tratamentul pielii;
