Farmacia din camara – Partea a II-a

1.520

Ceapa, varza, ţelina, spanacul şi vânata sunt doar câteva dintre legumele despre beneficiile cărora v-am vorbit pe scurt, aici, săptămâna trecută. Cu siguranţă mai folosiţi la gătit şi cartofi, castraveţi, ciuperci, morcovi, roşii, ardei graşi, legume bogate în vitamine, minerale şi alţi compuşi antioxidanţi dar despre care poate ca nu ştiaţi că:

1. Roşia – este o sursă bogată de licopen, care este un pigment din clasa carotenoizilor cu rol antioxidant. Aceasta substanţă este cea care dă roşiei culoarea care îi poarta numele. Roşia furnizează o cantitate mare de vitamina C, betacaroten, mangan, vitamina E. Are un rol importat în scăderea apariţiei riscului de cancer de prostată prin conţinutul mare de alfa tomatină care este un fitonutrient din clasa saponinelor. Dietele în care au fost incluse şi roşiile au demonstrat că există o legătură între consumul acestora şi reducerea riscului unor boli neurologice (cum ar fi boala Alzeimer), precum şi a obezităţii.

2. Castravetele – conţine potrivit studiilor recente, lariciresinol, pinoresinol, şi secoisolariciresinol care fac parte din categoria lignanţilor. Aceşti trei lignanţi au un rol important în reducerea apariţiei bolilor cardiovasculare dar şi a diferitelor tipuri de cancere cum ar fi cel de sân, cancerul uterin, ovarian şi de prostată. Gustul amar al castravetelui este dat de un fitonutrient numit cucurbitacină care, are de asemenea proprietăţi antioxidante, anti cancerigene şi anti inflamatorii având un rol important atât în prevenţia cât şi în tratarea pancreatitei.

3. Cartoful – este o bună sursă de vitamina C, cupru, potasiu mangan şi fibre. Pe lângă acestea el mai conţine şi o mare varietate de fitonutrienţi cu rol antioxidant, cum ar fi carotenoizi, flavonoide şi acid cafeic dar şi proteine ca patatina, care are rolul de a lupta împotriva radicalilor liberi. Cartoful are un mare conţinut de vitamina B6 care este implicată în mai mult de 100 de procese enzimatice. Deoarece enzimele sunt proteine ce ajută reacţiile chimice să aibă loc, putem spune ca vitamina B6 este activă oriunde în corp. Vitamina B6 este de asemenea esenţială în formarea noilor celule, mulţi aminoacizi şi proteine necesitând prezenţa acesteia pentru a putea fi sintetizate.

4. Ardeiul gras – este o sursă excelentă de vitamina C, în ardei găsindu-se chiar de doua ori mai multă vitamina C decât în portocale. Este de asemenea o sursă de vitamina E, care este cunoscută ca antioxidant, dar şi o sursă de minerale ca manganul care este de asemenea un antioxidant. Conţine o mare concentraţie de betacaroten dar şi luteină şi zeaxantină, două substanţe antioxidante care fac parte din categoria carotenoidelor şi care joacă un rol important în scăderea riscului apariţiei cataractei şi a degenerării maculare.

5. Morcovul – pe lângă faptul că este plin de vitamine şi minerale cum ar fi vitamina A, vitamina C, vitamina K, potasiu etc., consumul acestuia poate să ajute la reducerea colesterolului şi prevenirea atacurilor de cord dar şi la prevenirea apariţiei anumitor tipuri de cancere. Cercetători din Scoţia au descoperit că nivelul colesterolului, care este un factor de risc în ce priveşte apariţia bolilor de inimă, poate fi redus cu 11 procente dacă consumăm zilnic 200 grame de morcov crud, pe zi, timp de trei săptămâni. Studiile făcute au arătat că mâncând morcovi bogaţi în fibre, se poate reduce riscul apariţiei cancerului de colon cu 24 procente, iar femeile care mănâncă morcov crud au de cinci până la opt ori mai puţine şanse să facă cancer de sân decât cele care nu consumă deloc morcov.

6. Ciupercile – sunt cunoscute în Asia pentru beneficiile pe care consumul acestora le aduce în tratarea problemelor inimii şi pentru prevenirea cancerului. Studii făcute au arătat că ciupercile Shiitache consumate zilnic în stare proaspătă sau uscată pot duce la reducerea colesterolului cu până la 12%. Ciupercile sunt eficiente în prevenirea apariţiei cancerului de sân şi de prostată, datorită prezentei beta-glucanului care este un puternic antiinflamator şi a acidului linoleic conjugat, care are efecte anticancerigene. Acidul linoleic mai este de ajutor şi în suprimarea efectelor estrogenilor, una din primele cauze a apariţiei cancerului de sân la femeile aflate la menopauză, iar beta-glucanul poate inhiba dezvoltarea celulelor canceroase în cazul cancerului de prostată.

 

Claudia Maria Vasilache
http://lecturidemamica.wordpress.com/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here