Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Poliţiei Orașului Buhuşi au identificat, la data de 29 decembrie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Bacău, salariat al unei societăți comerciale, care comercializa în orașul Buhuşi, articole pirotehnice în baza unei autorizaţii.
În urma examinării articolelor pirotehnice expuse, s-a constatat că o parte din acestea prezintă modificări cu privire la clasificare, fiind încadrate din categoria a II-a în categoria I, prin aplicarea unor etichete autocolante sau prin răzuire.
Au fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor 96 de baterii cu până la 25 de focuri, în valoare totală de 15000 lei.
Din cercetări s-a stabilit că articolele pirotehnice au fost achiziționate de la două societăți comerciale din țară.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept şi înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, iar cercetările continuă pentru identificare şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.